Încă un caransebeșean, ales consilier județean! Validarea acestuia a fost însă contestată!

jura
Consiliul Județean Caraș-Severin are de astăzi un nou membru:  Dan Silviu Avram, reprezentant al Partidului Național Liberal. Acesta a fost numit în funcție în locul lui Toni Novăcescu, care și-a dat demisia în ședința de luna trecută. Cu validarea acestuia nu au fost însă de acord toți consilierii, principalul oponent fiind Nicolae Ștefănescu, cel care i-a și adus o serie de acuzații. 

Dan Silviu Avram, noul consilier județean este și el din Caransebeș, la fel ca Mihai Minea, cel care a fost numit în forul județean în luna decembrie, în locul lui Ionesie Ghiorghioni. În vârstă de 62 de ani,  Avram este actualmente membru al PNL, dar a trecut și prin PSD, partid care l-a trimis și el în forul județean, în mandatul 2008-2012.

Validarea lui Avram s-a făcut cu o abținere, din partea lui Ioan Țundrea și cu un vot împotrivă. Cel care s-a opus numirii lui Avram a fost Nicolae Ștefănescu, care probabil nu a dorit să lasă să treacă ultima sa ședință fără una din luările de cuvânt prin care a reușit să atragă atenția în ultima perioadă. Ștefănescu și-a anunțat încă de luna trecută demisia din Consiliul Județean, începând cu data de 1 martie.

Deși a insistat asupra faptului că este prieten cu Avram, Ștefănescu nu s-a sfiit să insinueze că acesta ar fi depus o plângere în urmă cu cinci ani, prin care îl acuza de incompatibilitate, alături de Costinel Ristache și de Ionesie Ghiorghioni, la ora aceea vicepreședinți ai forului județean. Documentul era semnat de un oarecare Ion Stănescu, a susținut Ștefănescu, care a cerut în mod repetat ca cel care a făcut plângerea sub un nume fals să își recunoască fapta:

„Întreb acum sub jurământ dacă în sală există o persoană  care a făcut acest denunț și s-a autointitulat Ion Stănescu. Eu pot să vă spun că este află în această sală și este cel pe care dumneavoastră ne propuneți astăzi să îl validăm”.

modelmic

Cum cererile sale au rămas fără nici un răspuns, Ștefănescu a schimbat placa și a invocat un alt motiv pentru care Avram nu ar trebui validat:

„Dan Silviu Avram pe care îl propuneți este un bun prieten al meu, dar nu pot să îl las să greșească. De aceea, trebuie să spunem că Dan Silviu Avram a trecut printr-o perioadă în care a candidat la PPDD și era să iasă deputat, prilej cu care și-a pierdut calitatea de membru PNL, și pe cale de consecință și calitatea de consilier PNL. Deci nu mai poate fi validat. Vă rog nu îl puneți pe prietenul meu într-o situație delicată”.

Și această cerere a lui Ștefănescu nu a impresionat pe nimeni, Avram fiind votat de majoritatea consilierilor județeni, care au ales să ia în considerare analiza comisiei de validare, care a considerat că toate documentele prezentate de Avram și de PNL sunt în regulă. „Din moment ce partidul a considerat că sunt necesar, o să îmi fac în cele patru luni care au rămas, datoria din funcția de consilier județean”, a declarat acesta.

DSC_0020

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei