Două echipaje de pompieri din cadrul secției de pompieri din Moldova Nouă au intervenit aseară, cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Valea Ravensca din comuna Sichevița.
Incendiul s-a produs la un adăpost de animale, existând pericolul ca acesta sa se extindă la întreaga gospodărie. Pompierii militari au reușit sa localizeze incendiul și să-l lichideze, salvând casa și 2 adăposturi de animale, cel de-al treilea adăpost fiind distrus de incendiu. Din fericire nu au existat victime, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic Adrian Manofu.
Dan AGACHE
