Încă o firmă a lui Chebuțiu, în impas! Mibarom trimite oamenii acasă!

modelmic

Angajații Mibarom au ajuns în pragul disperării după ce au fost anunțați că în mai puțin de două săptămâni mai exact de 18 decembrie, societatea, gestionată „exemplar” de controversatul om de afaceri Adrian Chebuțiu, va pune lacătul pe ușă.

Afacerile lui Chebuțiu au cunoscut un trend descendent în ultimii ani, iar zvonurile că Mibarom merge în aceeași direcție nu sunt noi. Cu toate acestea, puținii angajați care-și mai câștigă o pâine muncind pentru Chebuțiu sunt alarmați de posibila închidere a fabricii și de faptul că riscă să rămână pe drumuri.

Un astfel de apel disperat a ajuns ieri și pe adresa redacției Reper24, când unul dintre angajații Mibarom a cerut ajutor public.

„Mai sunt mai puțin de două săptămâni până când, după cum am fost anunțați, Mibarom se închide, în 18 decembrie se închide, potrivit preavizului. Mai multe nu știu, eu am doar această informație care poate fi cercetată mai departe”.

Contactați de redactorii Reper24, reprezentanții Mibarom au preferat să nu facă nicio declarație oficială. Cu toate acestea, în timp ce purtătorul de cuvânt Walter Fleck a susținut că momentan societatea nu are nimic de declarat, directorul executiv, Benone Ciocîrlan explică faptul că la Mibarom se fac restructurări.

„Mibarom nu se închide, se fac doar restructurări”, explică directorul executiv al Mibarom.

Întrebat câți oameni urmează să plece acasă în urma restructurilor, Ciocîrlan a explicat că acest aspect nu este unul care să intereseze presa.

Societatea Mibarom s-a format în urma dezvoltării și specializării diferitelor componente ale U.C.M. Reșița. Dezvoltarea fabricației de motoare Diesel a necesitat perfecționarea construcției și tehnologiilor de fabricație a cuzineților.

Astfel, în 1967, a fost asimilată fabricația de cuzineți după licență germană, Mibarom ajungând să fie singurul producător cu autorizație feroviară din România.

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei