UPDATE: Accidentul a avut loc în urma unei depășiri neregulamentare. „În timp ce un bărbat de 26 de ani conducea un autoturism, pe DN 57, în direcția Grădinari, între localitățile Greoni și Oravița, ar fi intrat neregulamentar în depășirea unui alt autoturism, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 24 de ani din Reșița”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Cele două persoane au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
……………………………………………….
Două autoturisme au fost implicate într-un accident de circulație petrecut în această dimineață pe DN 57, în județul Caraș-Severin. Conform primelor informații, două persoane au fost rănite în urma impactului dintre cele două vehicule.
Accidentul a avut loc imediat după ora 07:00, precizează Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin:
„Pe DN 57, între Greoni și Oravița, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Au intervenit de urgență două echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Oravița cu o autospecială de stingere și o autospecială SMURD”.
Conform lui Adrian Manofu, două persoane au suferit răni la nivelul picioarelor și au fost transportate la Spitalul Oravița.
Vom reveni cu informații.
Karina TINCUL


