Asociația Wild Caraș-Severin a publicat mai multe imagini de-a dreptul superbe cu animalele din munții Banatului.
Un întreg album este dedicat cailor sălbatici din Caraș-Severin, pe care au reușit să îi imortalizeze în mai multe rânduri de-a lungul ultimilor ani. Caii provin de la fostele CAP-uri sau de la exploatări miniere și forestiere abandonate, cei putând de multe ori să îi admire inclusiv din trenul ce circulă pe ruta Anina – Oravița.
„Sosirea primăverii aduce un nou motiv de bucurie echipei noastre. După o scurtă căutare, am găsit zilele trecute o herghelie mică de cai sălbatici. Spre bucuria noastră, am văzut că aceștia au deja primii mânzi. Am încercat să ne apropiem cât mai mult, să savuram experiența la maxim, însă am fost avertizați de mai multe ori să păstram distanța”, explică cei de la Wild Caraș-Severin.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157695104386694″]
Tot pe pagina asociației cărășene pot fi admirate două filmări inedite, în care pot fi văzuți un cerb comun în perioada boncănitului și un căprior, care își face toaleta chiar în fața camerei, spre deliciul privitorilor:
foto & video: Wild Caras-Severin
Karina TINCUL
