Iarnă grea în Caraș-Severin  – drumuri închise, gheață pe carosabil, pericol de inundație!

Drumuri închise

UPDATE: Drumul județean 582 E Prislop – Stațiunea Semenic a fost redeschis circulației, începând cu ora 16:30, anunță Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat Caraș-Severin. Începând cu ora 16:00 se circulă normal și pe DN 57B, între localitățile Pârvova și Lapușnicel, informează Secția de Drumuri Național Orșova.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Atenție dacă doriți să porniți la drum la acest sfârșit de săptămână – două drumuri județene au fost închise, pe altele circulația este îngreunată de sloiurile de gheață de pe carosabil, iar pe unele râuri există pericol de revărsare.

Drumurile spre cele două stațiuni montane din Caraș-Severin au fost închise în această dimineață. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție din Caraș-Severin au decis să închidă circulației atât DJ 582 E Prislop- Semenic cât și DJ 608 A Telescaun – Muntele Mic, din cauza fenomenelor meteo – ninsoare asociată cu viscol.

Probleme sunt și pe DN 57 B, între Pârvova și Lăpușnicel, unde circulația este îngreunată pe o porțiune de aproximativ 150 m, din cauza apei și sloiurilor gheață de pe carosabil, provenite din pârâul Globul, atrag atenția reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.

De asemenea, a fost depășită cota de atenție pe pârâul Goleț, iar pe Tău a fost atinsă cota de atenție.

Reprezentanții ISU au mai intervenit astăzi pentru îndepărtare sloiurilor de gheață de pe pârâul Zlagnița, pentru a se preveni revărsarea apei, dar și în municipiul Caransebeș, la Oravița, la Carașova, Sichevița și Bocșa, unde au fost inundate mai multe beciuri și curți.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei