Hurduzeu asfaltează 250 km de drumuri județene în Caraș-Severin! 500 de milioane lei obținuți din proiecte cu finanțare europeană!

modelmic

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu a vorbit la finalul ședinței în plen a Consiliului Județean despre proiectele cu finanțare europeană și axele de finanțare spre care s-a îndreptat în ultimii doi ani instituția pe care o conduce. Practic un bilanț necesar pe care Hurduzeu trebuia să-l prezinte, ca răspuns firesc pentru cei care spun că lucrurile nu se mișcă la Consiliul Județean.

250 de kilometri de drumuri județene vor fi asfaltați până în 2020 în Caraș-Severin!

Peste noapte nu se pot face minuni! Nici autostrăzi suspendate! Și cred că suntem convinși de realitatea din teren. Doar că, spre deosebire de anii ce-au trecut, viitorul sună ceva mai luminos pentru județul condus de Hurduzeu. Nu mai puțin de 500 de milioane de lei vor fi investiți în lucrări de infrastructură, aceasta însemnând reabilitarea drumurilor județene până în 2020, contribuția Consiliului Județean fiind de 28 de milioane lei. Desigur, SF-urile și execuția efectivă a lucrărilor de asfaltare nu s-ar fi putut realiza fără intabularea, în prealabil, a peste 90% din drumurile județene ale Caraș-Severinului, un lucru pe care l-a avut în vedere încă de la început președintele Hurduzeu, după alegerea sa în 2016.

În ceea ce privesc cele trei proiecte de creștere a eficienței energetice la cele trei staționare ale Spitalului Județean de Urgență din Reșița, acestea vor însuma 70 de milioane de lei, cu o contribuție de 16 milioane lei a instituției publice UAT Caraș-Severin. Tot la SJU Reșița va intra în linie dreaptă proiectul de extindere al Unității de Primiri Urgențe, o finanțare care se va realiza printr-un parteneriat pe un proiect transfrontalier. Și tot legat de creșterea eficienței energetice, un astfel de proiect a fost votat tot ieri în plen pentru Muzeul Banatului Montan din Reșița, fiind singurul muezu, după cum explică Hurduzeu, care se încadra pentru finanțarea alocată prin POR 2014 – 2020, clădirea Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș fiind o clădire de patrimoniu, cu un regim special.

Totodată, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, președintele Consiliului Județean, Silșviu Hurduzeu, a anunțat aprobarea sumei de peste 4,59 milioane lei, bani veniţi de la Guvern, pentru îndepărtarea efectelor calamităţilor naturale produse în lunile iunie şi iulie. „Toţi aceşti bani sunt defalcaţi pe obiective şi transferaţi în bugetul Direcţiei de Drumuri Judeţene. Cea mai mare parte a banilor este destinată Drumului Judeţean Slatina – Timiş – Văliug“, a ținut să puncteze Hurduzeu.

Trebuei remarcat că președintele forului administrativ județean este și inițiatorul punctului legat de acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin, sportivei Alina Vuc,„ o luptătoare de top de nivel internaţional, cu care ne mândrim, liderul mondial al ierarhiei feminine la categoria 50 de kg“, după cum a ținut să elogieze activitatea acestei sportive din Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Johann Nicolescu

    D-le Presedinte, Silviu Hurduzeu, cand va fi reabilitat drumul judetean DJ582E, Prislop-Statiunea Turistica Semenic, pentru ca in prezent acest drum judetean este dezastru. De 11 ANI in acest drum judetean nu s-a bagat nici 1 (un) leu ?Cum dezvolta CJ-CS turismul in acest judet, fara a construi drumuri ?

  2. zero

    Tăiţelu’ şi-a “socotit” asfaltările pe la 150.000 Euro/Km.
    Drept care care a şi decis că nu mai asfaltează nimic în Reşiţa, că nu are bani.
    Doar dărâmă :)
    150.000 Euro/Km x 250 Km = 37,5 milioane de Euro (cam 175 milioane Ron)
    Unde ar fi diferenţa (de 325) până la cele 500 milioane de lei din investiţii?

  3. Coco

    Să dea Dumezeu să face-ți ce va-ți propus,că am ajuns de râsul Banatului și al României.
    Pleacă lumea din județ pe capete din cauza politicenilor.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei