Hristos a Înviat! Ortodocşii reşiţeni au primit lumină sfântă de la Ierusalim!

modelmic

Mii de reşiţeni au fost prezenţi azi noapte în Parcul Tricolorului din Reşiţa, la Catedrala „Schimbarea la Faţă”, la marea sărbătoare a Învierii Domnului.

,,În această zi sărbătorim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a rostit în faţa altarului preotul paroh al bisericii Nicolae Haţiegan.

Aşteptată din moment în moment, lumina sfântă a fost adusă de la Ierusalim cu un avion pe aeroportul de la Timişoara, acolo unde a fost preluată în mod simbolic de edilul Reşiţei, primarul Mihai Stepanescu şi deputatul de Reşiţa, profesor Ioan Benga.

Cu puţin înainte de miezul nopţii, emisarii Luminii Sfinte au descălecat în faţa Catedralei din Govândari şi ai mirenilor entuziaşti. Din altar, părintele Haţiegan a rostit Hristos a Înviat, după care s-a întors în mijlocul celor prezenţi pe treptele şi esplanada lăcaşului de cult iar lumina plină de speranţă a fost împărţită credincioşilor. Ce mult m-ar fi bucurat să văd că în acele momente credincioşii au înţelepciunea de a primi smeriţi, în mod civilizat lumină, fără a se crea o adevărată busculadă la ieşirea preotului paroh din biserică. N-a fost să fie; poate la anul…

,,Nea Nicu, trage clopotele! …de sfoară”

Un moment umoristic involuntar a fost provocat de acelaşi părinte Haţiegan, cel care a cerut imperios să fie trase clopotele, practic anunţul sonor al Învierii. Din nefericire, ,,nea Nicu” nu a avut reacţie la apelul disperat şi repetat al părintelui paroh, prins probabil în mulţimea care lua lumină. ,,Nea Nicu trage clopotele!”, ,,Nea Nicu!!” dar pe nea Nicu clopotarul ia-l de unde nu-i.

Mulţimea de credincioşi chicoteşte şi se zâmbeşte pe sub mustăţi. ,,Nea Nicu trage clopotele… de sfoară” se aude vocea răspicată, de aceasta dată, a preotului. Cei prezenţi nu se mai stăpânesc: râd cu poftă şi nimeni nu caută să îşi mai ascundă trăirea. În cele din urmă se aud clopotele. Cu microfonul la gură, preotul Haţiegan, acum din postura de părinte de copil îngrijorat se întreabă cu boxele la maxim ,,Copilul meu s-a pierdut. Unde mi-e copilul?” Norodul e în delir, tragic – comic în cel mai natural mod cu putinţă! Nu mai ţine nimeni cont de fapul că un copil s-a pierdut de părintele său. Am râs şi eu cu poftă, cu siguranţă ar fi râs şi EL .

În cele din urmă, la ceasuri bune de la momentul trăit în Parcul Tricolorului nu văd răul comis de credincioşi în toată această întâmplare. Hristos a Înviat iar noi am primit Lumina cu bucurie şi zâmbet curat pe feţe.

De remarcat prezenţa alături de întreaga familie, soţie şi cei doi copii, a primarului Mihai Stepanescu, ca de altfel şi a deputatului Ioan Benga, însoţit de doamna Măriuţa şi de fiul Octavian, antrenorul secund al liderului din liga II de fotbal, ACS Poli Timişoara.

La final, credincioșii care au participat la sfânta slujbă au primit în schimbul unei sume modice Sfintele Paști, ca semn de binecuvântare și prețuire.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649586251933″]

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Duminică a Paștilor

,,La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele li era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină.

Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit și cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.

Și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și adevăr. Ioan mărturisea despre El și striga, zicând: Acesta era despre care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat și har peste har, pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos”

Învierea Domnului rămâne peste milenii cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși pe care o numim în cântările Bisericii – Praznic al Praznicelor și Sărbătoare a Sărbătorilor.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei