La finalul ședinței Consiliului Municipal Caransebeș, Horia Irimia, director economic al Primăriei municipiului, un personaj cu expertiză în administrația publică, a răspuns întrebarilor propuse de jurnaliști despre Bugetul pe 2018 al Municipiului Caransebeș, adoptat în ședința respectivă.
„În 2017 am încasat din impozitele pe salarii, pe venituri ale celor ce lucrează în oraș circa 14 milioane de lei. Scăzând impozitul pe salarii de la 16% la doar 10% – printre cele mai mici din Europa – în Legea 3 a bugetului de stat pe 2018 s-au estimat din aceasta sursă doar 10 milioane lei. Cu 4 milioane de RON mai puțin !!! Desigur că bugetele sunt doar „estimări“, dar cred că au avut la bază niște simulări științifice…
O să avem o idee mai clară despre ce înseamnă „revoluția fiscală“ pentru bugetul nostru la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie. Când vom primi de la ANAF cifrele exacte pentru impozitul pe salarii/pe venituri colectat în Caransebeș. Depinde de cum au procedat și firmele private și alți angajatori publici cu includerea contribuțiilor în salariul brut. La sfârșitul lui februarie, începutul lui martie vom vedea cât s-a încasat efectiv impozit din salariile pe luna ianuarie, plătite în februarie. Pentru că în ianuarie s-au plătit salariile pe decembrie când erau alte prevederi fiscale .
Oricum,, Bugetul Municipiului este unul de mare austeritate. Pe lânga reducerea impozitului pe venit sunt și alți factori care nu au depins de Primărie, de Consiliul Local. Prin Lege s-au mărit salariile, prin Lege trebuie să plătim vauchere de vacanță, prin Lege trebuie să platim 10% din salariile și indemnizațiile pentru persoanele cu handicap. În 2017, aceste sume, alocate pentru persoanele cu handicap, se plăteau integral de la Bugetul de Stat …“
De ce are nevoie Primăria Caransebeș de un credit acum?
„Doar cu un credit am reuși să realizăm proiecte de dezvoltare și investiții. Oricum, Municipiul Caransebeș are unul dintre cele mai mici grade de îndatorare din țară. Ca sumă totală, bugetul pe 2018 este mai mic decât cel pe 2017, deoarece salariile celor din învățământ nu mai sunt plătite prin bugetele locale …“, explică Horia Irimia.
Întrebat fiind despre promisiunile Ministrului Finanțelor Publice referitoare la bugetele locale, Irimia a afirmat :
„Pentru domnul Teodorovici am o apreciere deosebită, în opinia mea fiind cea mai bună variantă a PSD pentru funcția de Ministru al Finanțelor – a lucrat acolo de aproape 30 de ani, și ca simplu funcționar, și ca director, și ca secretar de stat , și a mai fost odată Ministru. Dar când s-a elaborat și apoi votat Legea Bugetului pe 2018, nu era dânsul ministru.. Chiar a votat în Comisie un amendament în favoarea administrațiilor locale , amendament care din pacate „a picat“ în plen … Să vedem ce modificari legislative vor apare în viitor, dar nu un ministru sau altul le aprobă; le aprobă/adoptă Guvernul sau Parlamentul..“, a ținut să precizeze Horia Irimia, directorul economic al Primăriei Municipiului Caransebeș.
Sergiu TABAN
