Atitudinile extremiste, combaterea antisemitismului şi cumplitele atrocităţi produse pe teritoriul României, şi nu numai, în timpul Holocaustului, au fost subiectele de discuţie readuse în atenţia opiniei publice la Caransebeş cu prilejul „Zilei de Comemorare a Victimelor Holocaustului”, marcată vineri, 9 octombrie.
Membrii Comunităţii Evreilor din Lugoj – Obştea Caransebeş au organizat cu sprijinul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi al Casei de Cultură „George Suru” un eveniment comemorativ menit să omagieze victimele exterminării prin diferite metode a unei mari părţi a populaţiei iudaice din Europa, de către nazişti şi aliaţii lor.
Manifestarea comemorativă a debutat într-un cadru solemn la Sinagoga „Beit El” din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. La acţiune au participat reprezentanţii Cultului evreiesc, cadre didactice din localitate, dar şi un număr impresionant de elevi de colegiu, precum şi patru oaspeţi sosiţi la Caransebeş chiar din Israel, vizitatori care au povestit asistenţei despre neagra perioadă prin care au trecut înaintaşii lor. Participanţii au rostit evocări şi rugăciuni în memoria victimelor Holocaustului, iar ulterior au fost aprinse lumânări de comemorare de către supravieţuitori.
Ceremonialul a fost condus de preşedintele Comunităţii Evreilor din Lugoj, Ivan Bloch, care a afirmat faptul că tot ceea ce se întâmplă de un an de zile privitor la comunitatea iudaică de le Caransebeş reprezintă o „adevărată minune”. Astfel, restrânsa comunitate evreiască din municipiul de pe Timiş şi Sebeş a renăscut în mod oficial, odată cu implicarea tânărului Ery Pervulescu, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul Naţional „C.D. Loga”.
Acţiunile menite să evoce ororile trecutului îndreptate asupra etnicilor evrei s-au încheiat cu un serviciu religios de „Primire a Şabatului”, ce a avut loc la sinagoga din municipiu.
În momentul de față, comunitatea iudaică de la Caransebeş numără 34 de membri.
Cosmin VLAD


Felicitari organizatorilor! Trebuie sa postati o poza cu noua infatisare a sinagogii, dupa renovare. Felicitari domnului Ivan Bloch si tanarului Ery pentru respectul de care au dat dovada fata de stramosi lor!
Bravo, Ery!