O încleștare care a captat atenția publicului din primul și până în ultimul minut al jocului, acesta a fost jocul dintre formațiile Reșiței și Odorheiului Secuiesc, din etapa a XXI-a a Ligii Naționale Masculine de Handbal. După un început fulminant în care Petrea a condus cu 6-1 și chiar 8-2, a urmat o revenire a harghitenilor și egalarea a survenit în minutul 27, 11-11.
La pauză HC Adrian Petrea a intrat cu un avantaj minim pe tabelă 13-12 și cu o senzație că astăzi poarta nu mai dădea satisfacțiile din celelalte partide. Jocul dur practicat îndeosebi de jucătorii Odorheiului a condus la apariția unei stări vădite de nervozitate în teren dar și în tribunele polivalentei reșițene, mai mulți handbaliști ai formației gazdă precum Vaidasigan, Trifkovic sau Lela ieșind șifonați după întâlnirile cu Rusia sau Sipos.
Partea secundă a întâlnirii a aparținut lui HC Odorhei, dar ambiția băieților pregătiți de Adrian Petrea și scandările publicului au făcut ca formația nou promovată să revină în joc și să egaleze in extremis pe final.
A fost 26-26 la încheierea timpului regulamentar de joc, un rezultat care, așa cum declara la conferința de presă, nu îi convine profesorului Vlad Caba din perspectiva pierderii locului 2 pe care echipa sa, HC Odorhei, o ocupa în ierarhia Ligii Naționale.
La rândul său Adrian Petrea avea să declare la conferința de presă:„Ne așteptam la un meci foarte disputat. Le-am cerut băieților ca indiferent de ceea ce ne arată tabela, indiferent dacă Odorheiul va avea avantaj consistent, plus zece, plus șapte, plus cinci, nu contează decât să ieșim cu capul sus, să nu renunțăm nicio clipă la luptă. Și asta s-a văzut pe final de meci, în care jucătorii au revenit, au egalat și au ținut meciul în mână. Pentru noi este un rezultat foarte bun, e un punct care ne ține în lupta pentru play-off, un obiectiv pe care noi ca echipă ni l-am fixat, nefiind un obiectiv impus de club“.
Un punct muncit și câștigat cu sacrificii de HC Adrian Petrea, formație care în etapa viitoare se va deplasa spre capitală, în vederea jocului cu CSM București.

HC Adrian Petrea a evoluat în formula Drăghici, Sămînță – Trifkovic 9 goluri marcate, Dospinescu 8, Vaidasigan 3, Huta 2, Rohozneanu 2, Lela 1, Pîrîianu 1, Popovici, Pârvan, Bahan. Antrenor principal Adrian Petrea, antrenor secund Eremia Pîrîianu, antrenor cu portarii Cristian Ionescu.
HC Odorhei: Jokanovic, Orban, Szabo – Markez 10, Ojlevski 4, Talas 4, Onyejekwe 3, Mihalcea 2, Rusia 2, Sipos 1, Kuzmanoski, Ghiță, Csog, Majnov. Antrenor principal Vlad Caba, antrenor secund Lorant Sipos.
Sergiu TABAN


