Probabil ceea ce se așteptau cei mai mulți cunoscători ai fenomenului handbalistic autohton și casele de pariuri, o victorie a dinamoviștilor la București în partida cu HC Adrian Petrea, s-a adeverit. Însă nu a fost nici pe departe o victorie lejeră pentru câinii roșii. Dinamo s-a chinuit strașnic să ia un avans, determinant pentru victorie, în primele 45 de minute ale jocului cu HC Adrian Petrea.Voica continuă să tremure atunci când aude numele Reșița, singura echipă care a învins-o pe Dinamo în această ediție de campionat 2015-2016.
Reșițenii au făcut o primă repriză exemplară pe care a încheiat-o cu scorul de 14-13, iar dacă ar fi fost lăsați să joace, în adevărata accepțiune a handbalului modern, petrișorii ar fi putut realiza chiar și surpriza, nerostită, dar atât de așteptată acasă. Dinamo s-a distanțat greu în a doua parte a jocului, și în cele din urmă, băieții fostului dinamovist Adrian Petrea s-au înclinat în fața liderului. Scor final Dinamo București – HC Adrian Petrea, 33-29.
Rămân memorabile câteva reușite de excepție ale lui Vaidasigan – cel mai bun marcator al lui HCAP cu 7 goluri, Huta – cu 5 reușite și Trifkovic – cu 6 finalizări în plasa porții dinamoviste. Din păcate echipa reșițeană nu l-a putut utiliza pe portarul Shota Tevzadze, accidentarea la tendon a georgianului ținându-l departe de terenul de joc ăn această etapă a XX-a a Ligii Naționale Masculine de Handbal.
Jucătorii de la HC Adrian Petrea la încălzire.
Foto sus -Shota Tevzadze – un portar care i-a lipsit Reșiței la meciul cu Dinamo și Cristian Ionescu – un portar de legendă al handbalului reșițean. Foto Jos, Mihai Rohozneanu intervievat la finalul partidei, coordonatorul de joc al echipei HC Adrian Petrea în fața căruia reșițenii pot rosti oricând și oriunde: „Jos pălăria“!
Sergiu TABAN




Mare realizare,infrangere “‘doar”” la 4 goluri diferenta!Cat suntem de patetici si de iefini!!!De fapt,chiar suntem mai buni decat ei,doar ca ne-au batut…din nou!Ai visuri mici,ai rezultate mici!
BAZINGA am impresia ca te-ai trezit scriind un comentariau fara sa vezi meciul,ba mai mult nu cred ca ai treaba cu acest sport si vrei sa fi rautacios.Echipa noastra a jucat foarte bine insa nu ar fi castigat acest meci nici daca jucau pana maine pentru ca nu au fost lasati.Daca nu ai vazut meciul uita-te la reluare si nu mai comenta aiurea.De fapt suntem cel putin la fel de buni ca ei dar in acest meci ei au castigat.Te intreb cand ne-au mai batut daca tot te pricepi si te bagi in seama?
Eterna scuza cu arbitrii care ne-au furat si aceleasi scuze puerile folosite atunci cand e vorba de Dinamo!Nu sunt dinamovist,nu tin nici cu PETREA TEAM,dar mi se pare ca intotdeauna avem scuzele pregatite,ca sa le punem in functiune la infrangere!Recunosc,nu am vazut meciul,eu nu am comentat decat mentalitatea paguboasa de a ne declara multumiti ca nu am luat bataie mai rau,asta e tot!Poate nu ma pricep,ai dreptate,dar de bagat in seama,tot ma bag!Sic!PS-Cand ti-am spus ca suntem mai buni decat ei,dar luam bataie regulat…nu m-ai crezut?
Pai daca nu te pricepi si nu ai vazut nici meciul te bagi in seama degeaba,dar e problema ta.Ai acest drept,dar nu te inteleg.Oricum vad ca nu mi-ai raspuns la intrebare.Cand am mai pierdut cu Dinamo de zici ca pierdem cu ei regulat?