Hai la film în aer liber! Documentarul „Turism”, în seara aceasta în curtea UEM

modelmic+editorial

Astăzi, începând cu ora 21:30, în curtea Universității „Eftimie Murgu” din Reşiţa va fi proiectat documentarul „Turism!”, în regia lui Tonći Gaćina.

 

„Turism!” este un film despre vânători iscusiți, despre prada lor luată prin surprindere și, în cele din urmă, despre discreții saprofagi, care sunt acolo pentru a strânge resturile.

Fiecare dintre ei are un rol colosal într-un ciclu al vieții care are loc în fiecare vară pe coasta Adriaticii, atunci când „sezonul de vânătoare” începe și mii de turiști din lumea întreagă se îngrămădesc în vizită. Gazdele experimentate știu fiecare truc cu privire la modul în care își pot face oaspeții să se simtă ca acasă și să revină.

Pe de altă parte, turiștii par să trăiască într-o binecuvântată ignoranță în ceea ce privește jocul din care fac parte, observând totul prin lentilele aparatelor de fotografiat. După toată distracția și jocurile, mâncarea bună și priveliștile de neuitat, când petrecerea se termină în sfârșit, oaspeții părăsesc coasta Adriaticii cu sute de impresii și selfie-uri, iar scena este preluată de personalul de curățenie, care este acolo să facă loc pentru runda următoare și pentru a reporni ciclul.

Proiecția se va realiza în interior (sala B1) în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile.

Muzeul Cineastului Amator şi Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa vă invită să vizionați în fiecare lună câte un film documentar, după următorul program:

Turism! –  21:30, 08.07.2017

Copiii lui Cain – 21:00, 30.09.2017

Ceață peste râu – 21:00, 07.10.2017

Ordine de sus & Aceia – 21:00, 18.11.2017

Cambridge – 21:00, 09.12.2017

 

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei