Guvernul nu renunţă la supraacciza la carburanţi! Va fi o decizie implementată în toamna aceasta

modelmic+editorial

 

Premierul Mihai Tudose a declarat vineri că supraacciza la carburanţi se va implementa din această toamnă.

 

În momentul de față, spune premierul încă se duc negocieri cu producătorii din domeniu, pentru majorarea revedențelor în cazul în care preţurile la pompă vor creşte.

„Supraaciza la carburanţi va fi o decizie implementată în toamna aceasta, dar încă se negociază cu producătorii. (…) Atunci când ea a fost scoasă, odată cu celebra taxă de stâlp, la pompă nu s-a văzut nicio îmbunătăţire, iar atunci a fost scoasă pentru a uşura povara fiscală pe cetăţeni şi dacă tot nu s-a uşurat, să o punem la loc, că măcar din banii ăia facem un spital. Nu am scos-o ca să se îmbogăţească distribuitorii”, a declarat premierul Mihai Tudose.

Premierul Tudose a explicat și că momentan se fac simulări privind reintroducerea supraaccizei, acestea urmând să fie finalizate în aproximativ o săptămână.

Potrivit Mediafax, la începutul lui august, ministerul de Finanţe a depus un proiect prin care începând cu 1 septembrie acciza se majorează la nivelul celei din 2016. Documentul susţinea că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene.

Proiectul prevede ca acciza la benzina cu plumb să fie 3.022,43 lei/tonă, respectiv 2.327,27 lei/1.000 de litri, faţă de momentul prezent în care valoarea acesteia este de 2.530 lei/tonă şi 1.948,23/1,000 de litri.

De asemenea, pentru benzina fără plumb, acciza ar urma să fie de 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri. În prezent, taxele sunt de 2.151,13 de lei/tonă şi 1.656,36 de lei/1.000 de litri.

 

 

Diana RADU

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei