Grădiniță nouă, ultramodernă, la Bocșa! Primarul Cismăneanțu o dorește finalizată în septembrie 2019!

modelmic

După licitația la Ministerul Educației pentru noua unitate de învățământ preșcolar de la Bocșa, Consiliul Local al Orașului Bocșa a dat aviz favorabil pentru construcția viitorului imobil.

După cum declară primarul Eugen Cismăneanțu, este vorba de o investiție ce se va ridica la standarde moderne, cu un spațiu de 394 de metri pătrați, cu un spațiu de joacă generos, cu fluxurile și dotările necesare, dotarea cu mobilier revenind în sarcina Ministerului Educației.

În valoare de 2 milioane de lei, lucrările la grădiniță vor fi demarate în luna martie, iar termenul pe care și l-a fixat edilul Cismăneanțu pentru ridicarea unității este de 6 luni de zile, chiar dacă termenul legal din proiect este de 12 luni.

Cu alte cuvinte, până la începerea anului școlar 2019 – 2020, Bocșa va beneficia în zona MFA de o grădiniță cu 60 de locuri, ultramodernă!

modelmic

Este o investiție importantă în infrastructura de învățământ, pentru că aveam o problemă cu Grădinița PN 6 din cartierul Nufărul, care nu este o unitate conformă, fiind într-un apartament de bloc, unde copii nu au spațiul necesar pentru desfășurarea activităților. S-au depus eforturi din partea administrației locale, prin participarea cu o sumă de 350.000 lei, partea noastră de cofinanțare, urmând să primim din finanțarea europeană banii înapoi, contribuția noastră finală fiind de 2% din valoarea proiectului. La începutul lunii septembrie ne-am propus să finalizăm această grădiniță, pentru care am emis autorizație de construcție, până la începutul lunii septembrie“, declară cu speranță primarul orașului Bocșa, Eugen Cismăneanțu.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Gore

    Facem grădinițe, primarii își iau procentul din lucrare, iar tinerii își iau copii și pleacă în străinătate, Timiș sau Arad.

  2. Dorobanți

    Canalizarea este un proiect ce trebuie dus la bun sfârșit de catre Aquacaraș. Au fost multe intervenții in presă ale primarului Cismăneanțu pe marginea acestui subiect,din păcate lucrurile se mișcă foarte greu. Asa suntem noi românii, cârcotași, orice lucru bun se face, tot nu este bine…
    Mult succes,domnule primar, o grădiniță în cartierul MFA era necesară, actuala locație unde funcționează grădinița (un apartament de bloc) este complet nepotrivită.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei