Grad ridicat de siguranță pentru școlarii din Reșița! Vezi ce activități organizează polițiștii în acest sens!

modelmic+editorial

Elevii claselor I de la Școala Gimnazială nr. 2 din Reșița  au fost, în 15 martie , beneficiarii sesiunilor de informare desfășurate de către polițiști în cadrul programului național TEDI- Şcoala siguranţei.

 

 Ofițerul de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş – Severin a acordat sprijin cadrelor didactice în procesul de transmitere a informaţiilor privind siguranţa celor mai mici dintre elevi, cu accent pe siguranţa acestora atunci când se află singuri pe stradă, la școală dar şi pentru situațiile în care sunt lăsați singuri, acasă.

Reamintim faptul că scopul acestui demers este acela de a creşte gradul de siguranţă al elevilor din clasa I iar programul se concentrează pe identificarea potenţialelor riscuri, prezentându-le elevilor şi părinţilor acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici precum şi modalităţile concrete de prevenire.

17311821_2244140332477953_585370561_o

 

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Dănuț

    Măh, dar nu v-ar fi rușine să afirmați așa ceva. Știți foarte bine că siguranța copiilor este asigurată și pe cale de consecință plătită firmelor de pază de către părinți. Ce dracu face primăria sau cooperativa lor de terchea-berchea doi lei perechea, adică gardienii publici alias poliția locală, căci vin și stau ca milogii în poarta școlii și nu se implică cu nimic în orice incident apare și slavă Domnului sunt destule. Noroc cu agentul de pază, care păzește și copii, respectiv dascălii, iar trânșii se uită ca viței la poarta-nouă cum apar conflicte între anumiți părinți provocate, par exemple de anumiți balaoacheși din Catanga sau Mociur. Că apar în proximitatea școlilor gimnaziale și nu numai, tot felul de dezaxați care au tot felul de manifestări cu tentă sexuală la adresa copiilor sau mai rău cu dilul la ei, balene albastre sau alte etnobotanice, iar pe cele două miliții adică națională și locală ia-le de unde nu-s Și mă deranjează, că mâncați rahat cu polonicul de la pomană că-i mare al dracului, lăudând, că se face, că se drege de către o anumită instituție. Mințiți cu nerușinare acesta este adevărul. Și acum să te ți drace că o să mă contreze un tembel sau o tembelă, făcându-mă cu ou și oțet că mi-am permis, să iau la hâț instituțiile cu pricina, dar acesta este adevărul tavarisci nu ce aruncați voi în media. Și ca exemplu concludent de așa nu, mai zilele trecute la SC. Gim. Nr 8, milițianul de proximitate fuma nestingherit în curtea școlii. Alooo tovarășul, ești așa de redus telectual, dumneata, -vezi sunt și respectuos cu organul-, nu ști, că nu se mai fumează în astfel de instituții sau șefii matale nu te-au informat, ori lui mătăluță nu are cine să îi ardă una contravenția, zic și eu ca Moromete.Nu mai vorbim de exemple pentru copii milițiene și cu păreri de rău mă dumaieși cine dracu te-a făcut om mare, adică te-a angajat la Poliția națională, măi cumetre măi.Vai de steaua noastră și de copii noștri, cine dracu ne protejează, ca să vezi.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei