Goști la Givan – ediția a doua organizată în on-line

aa

Inițiativa celor de la Parcul Național Domogled – Valea Cernei de a organiza anul trecut, un târg al meșteșugarilor și producătorilor locali intitulat Goști la Givan s-a dovedit a fi o reușită. Zeci de producători din comunele adiacente orașului Băile Herculane și nu numai), precum și sute de turiști au prezentat, degustat și admirat frumusețile și bunătățile țăranilor din zona Parcului Național Domogled – Valea Cernei. Reușita primei ediții i-a determinat pe organizatori să „recidiveze“ și anul acesta, dar din cauza restricțiilor impuse de situația epidemiologică din țară, totul se va desfășura on-line.

Despre manifestarea de anul acesta Mariana Păsărin – specialist în educație ecologică și conștientizare din cadrul administrației parcului a declarat pentru Reper24:

Anul acesta, din cauza situației generate de pandemia izbucnită la nivel mondial, evenimentul Goști la Givan se va desfășura în mediul online sub forma unui târg virtual de produse tradiționale și meșteșuguri, pe durata a 5 zile, în perioada 20-24.02.2021. Am legat organizarea evenimentului de sărbătoarea românească a Dragobetelui, tocmai pentru a promova ce este autentic și a păstra vii astfel de sărbători. Participanții de anul trecut, dar și alți producători, meșteșugari interesați sunt invitați să își promoveze în cadrul târgului produsele tradiționale, meșteșugurile și obiectele de artizanat și să posteze poze, filmulețe cu produsele pe care le comercializează“ a mai precizat Mariana Păsărin.

Grupul a fost creat pentru a reuni cât mai mulți producători de pe suprafața Parcului Național Domogled-Valea Cernei și zonele limitrofe, meșteșugari sau alți păstrători ai tradițiilor, obiceiurilor și specificului zonelor de unde provin. Totodată, dorim promovarea produselor acestora și încurajarea lor să transmită mai departe generațiilor viitoare talentul, arta și secretele meseriilor sau rețetelor culinare. Cea de a doua ediție a târgului va începe mâine și va dura până în ziua sărbătorii de Dragobete, 24 februarie. Producătorii locali, meșteșugarii se pot înscrie pe pagina de faceboock a Parcului Național Domogled-Valea cernei

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei