Give me Five! „Kaiser“-ul Ionuț Lupescu, susținut de Reșița și Caransebeș în lupta pentru șefia FRF!

lupescuchivu

Primul venit, primul servit! Ionuț Lupescu este primul dintre cei doi candidați angrenați în lupta pentru funcția de președinte al Federației Române de Fotbal care ajunge în Caraș-Severin, în actuala campanie.

De la Reșița și Caransebeș, Lupescu și-ar putea atrage 5 voturi în lupta pe care o va duce cu actualul președinte al fotbalului românesc, Răzvan Burleanu, un apropiat al președintelui AJF Caraș-Severin și CSM Reșița, Viorel Lolea, delegat recent ca observator la partida din Cupa României, disputată între Universitatea Craiova și Dinamo București.

Așteptat astăzi, atât la Prefectura Caraș-Severin, cât și la Consiliul Județean Caraș-Severin, Ionuț Lupescu a mișcat pragmatic, poposind la Primăria Reșița, acolo unde primarul Ioan Popa și consilierul Hadrian Popescu au luat caimacul acestei vizite. La fel ca și primarul de Caransebeș, Felix Borcean, cel care a fost prezent și la evenimentul de la Reșița. În sprijinul fostului jucător din Generația de Aur au sosit la Reșița, fostele glorii ale fotbalului românesc dar și ale Reșiței, campionul continental Cristian Chivu și cel mai selecționat jucător din istoria naționalei de fotbal, Dorinel Munteanu.

Cuvântul de început i-a aparținut primarului municipiului Reșița, Ioan Popa, cel care a mărturisit că este onorat de prezența tripletei Lupescu, Chivu, Munteanu în instituția pe care o conduce, apreciind meritele reprezentanților Generației de Aur și dorința de reformare a fotbalului românesc de către Ionuț Lupescu. „Pentru mine personal a fost o mare bucurie vestea că va candida la președenția FRF. Fac parte dintre milioanele de români care au trăit cu emoție gloria generației de Aur și toți cei care au participat la acea aventură frumoasă, în care România a fost egalul oricărei națiuni în fotbal. Astăzi o avem pe Simona Halep. Pentru o națiune contează mult să aibe repere și modele de urmat. Nu e o misiune ușoară pentru Ionuț Lupescu, care se va bate cu o inerție a fenomenului, cu lentoare, cu greutatea de a schimba niște decizii, niște obișnuințe. Sper ca Ionuț să aibă puterea să o facă și să fie înconjurat de colaboratori buni. Eu sunt convins că Ionuț Lupescu va câștiga acest duel, pentru că așa cum pentru mine el face parte din Generația de Fotbal, la fel pentru români înseamnă foarte mult acest lucru. Sper ca voturile noastre, de la Caransebeș și Reșița, să conteze în ecuația asta. Personal, sunt nemulțumit de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. Este inadmisibil ca un litigiu să dureze luni de zile și să fie tergiversat. Sper ca pe viitor în urma unor contestații, litigii depuse la FRF, deciziile să vină rapid“.

Lupescu: „Putem să ne calificăm la Euro 2020, dar asta nu rezolvă starea fotbalului românesc!“

Candidatul la funcția de președinte al FRF, Ionuț Lupescu, a declarat în întâlnirea cu presa de la Reșița:

„Problema cea mai mare este fundamentul fotbalului din România, pe care din păcate nu o avem. Misiunea mea cea mai importantă este să facem o legislație permisivă pentru administrațiile publice locale pentru a putea investi coerent în sport. Fie că este vorba de infrastructură, de legea sportului, legea educației, de legislație fiscală, taxe, etc. cred că acesta este obiectivul major pe care trebuie să îl vizăm, de aici pleacă absolut totul. Fără realizarea acestui lucru nu vom putea dezvolta fotbalul juvenil și celelalte categorii.

În al doilea rând, am în vedere recredibilizarea fotbalului românesc. Am simțit nevoia să ne întoarcem în fotbalul românesc, la fel ca și Cristi și Dorinel, pentru că trebuie să dăm ceva înapoi fotbalului nostru. Trebuie să analizăm și să decidem, împreună, nu eu singur, ce e bine pentru fotbal, fie că vorbim de futsal, Liga I, Liga a II-a sau a III-a. Trebuie să dezvoltăm fotbalul românesc, chiar dacă acest lucru presupune un proiect care poate dura între 4 și 8 ani, dar eu sunt foarte hotărât să merg până la capăt. Este datoria noastră să facem tot ce putem pentru revitalizarea fotbalului românesc“.

Mesaje de susținere și de încredere pentru candidatul FRF și fostul lor coleg de națională, Ionuț Lupescu, au avut și fotbaliștii de excepție pe care i-a dat Reșița, Cristian Chivu și Dorinel Munteanu, ultimul fiind coechipier cu Kaiser-ul la Dinamo București în anii 90, sub comanda antrenorului Mircea Lucescu.

Așa cum s-a văzut de pe malul drept al Bârzavei, victoria lui Ionuț Lupescu pare verosimilă, cu un scenariu hollywoodian romanțat-premeditat cu happy-end, și un personaj principal indisolubil legat de acea perioadă frumoasă a fotbalului românesc, ca de altfel și de nașul Mircea Sandu, doar că Burleanu, nu s-a culcat pe o ureche în tot acest timp; și chiar dacă nu a mâncat fotbal pe pâine, dimineața, la prânz și seara, la fel ca și Kaiser-ul Lupescu, „Răzvi“ este sclipitor dincolo de propriile-i discursuri pline de emfază, studiate cu atenție în oglindă… Fapt pe care l-a mai demonstrat în trecut, pentru cei care-și mai aduc aminte episodul Gică Popescu…Apropos, tot Generația de Aur.

lupescu si dorinel munteanu

cristian chivu

Sergiu TABAN

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Bănăţeanul de expres

    Dom’le, fără marele preşedinte Lolea, nu se poate să decidă primarul în locul lui!Şi ştiţi de ce îl vrea Burleanu ?Pentru că atunci când va vota el- lolică, în lî-lî-loc de un vî-vî-vot , va pune ..3!Prietenii ştiu de ce!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei