Maestrul naiului românesc îşi prezintă în cele două oraşe cea mai recentă carte: “Poveştile lui Zamfir”. “Unul din cei mai mari artiști contemporani ai României, regele incontestabil al naiului, Gheorghe ZAMFIR, cel care a sărbătorit recent 50 de ani de activitate artistică este un SIMBOL NAȚIONAL!”, afirmă cu încredere şeful Casei de Cultură din Bocşa, Ioan Liuţ.
Cel mai bun interpret al naiului, aşa cum este cunoscut Gheorghe Zamfir în lumea largă, vine în județul Caraș-Severin, în orașele Bocșa și Reșița, într-o altă ipostază, mai puțin cunoscută publicului larg, aceea de… scriitor.
Cartea „Poveştile lui Zamfir”, apărută în anul 2013 la Editura Didactică și Pedagogică București este o colecţie surprinzătoare de povești pentru cei mici! Are drept eroi animalele din jurul nostru, fie ele sălbatice sau domestice, și ne oferă a altă perspectivă a naturii înconjurătoare, mai precizează Ioan Liuţ. Gheorghe Zamfir îşi demonstrează astfel, şi pentru publicul cărăşean, înclinaţia şi spre alte forme de comunicare cu publicul larg, muzica rămânând doar o bază care recomandă scriitorul.
Întâlnirile cu maestrul vor avea loc joi, 5 iunie, de la ora 10.00 la Casa de Cultură din Bocşa, iar la Reşiţa evenimentul este programat să înceapă la ora 13.00, în Sala Lira a Liceului de Arte “Sabin Păutza”.
Evenimentul este sprijinit de Primăria orașului Bocșa, Consiliul Local Bocșa, Primăria municipiului Reșița, Liceul de arte „Sabin Păutza” Reșița.
Laura PIPERIU
