Georgiana și Ramona Vița îi răspund lui Alin Bagiu, la mesajul public transmis de acesta!

modelmic

Scandalul momentului în folclorul bănățean, care a ținut prima pagină a rețelelor de socializare, este aproape de final, după ce mesajul soțului artistei Nicoleta Voica, Alin Bagiu, în care acesta își asumă întregul conflict creat a făcut ca liniștea să ia locul argumentelor fierbinți. Nu au întârziat nici răspunsurile părților implicate în conflict, amintind aici artistele Ramona Vița și Georgiana Vița, mamă și fiică, la mesajul de scuze pe care Bagiu l-a transmis.

Principală victimă a atacului, tânăra Georgiana a notat la scurt timp de la primirea mesajul semnat Alin Bagiu, care îi era adresat atât ei, cât și întregii familii Vița:„ASTA DA“!! Eu am încheiat de mult acest circ. Era și cazul! Mulțumesc pentru mesajele frumoase și de susținere , mulțumesc în numele părinților mei pentru toată dragostea și iubirea de care am avut parte în toate aceste zile. Consider că acest gest și aceste scuze sunt singurele părți bune din tot circul acesta . Prin această postare aș dori să încheiem cu toții acest circ provocat de Alin Cristian Bagiu. Mă bucur că realizați ce se întâmpla”.

La rândul ei, interpreta Ramona Vița, profund afectată de cele petrecute în ultimele zile, i-a transmis după lecturare un mesaj lui Alin Bagiu.

Îmi vine să te omor Aline, pentru ceea ce ai reușit să stârnești  între mine și modelul  pe care l-am adorat , făcându-mă să-i spun cuvinte grele, oribile, pe care nu aș fi vrut să le spun nimănui, niciodată. Deși consider că în apărarea copilului meu, acuzat pe nedrept, eram îndreptățită, totuși mă doare că am ajuns până aici. Mă așteptam ca ieri la spectacol să aveți tăria de caracter să ne priviți în ochi, dar nu s-a întâmplat așa.

Citește și: Soțul artistei Nicoleta Voica, Alin Bagiu a cerut iertare familiei Vița pentru situația creată!

Te rog să mă crezi , am plâns ieri după spectacol și plâng și acum când scriu cuvintele astea. Aș vrea ca aceste zile sumbre să le pot șterge din existența mea și a familiei mele și nu înțeleg de ce a trebuit să ni se întâmple asta și să ajungem aici? Și ce e cel mai dureros, e faptul că în ciuda a tot ce s-a întâmplat, eu continui să o apreciez și să o respect pe Nicoleta Voica“, a transmis mama și artista Ramona Vița.

Sergiu TABAN

 

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Rusmir Ionel

    FELICITARI pentru raspunsul FAMILIEI VITA , in special pozitiei ,, mature ” a vlastarului familiei .Apeciez pozitia de ,, batran ” gazetar a Domnului Taban . Bogdan Petriceicu Hasdeu , sublinia : RAZBUNAREA CEA MAI CRUDA , ESTE , CAND DUSMANUL TAU , E SILIT A RECUNOASTE , CA ESTI BUN SI DANSU – I RAU .Intr-un interviu la aceasta redactie Distinsul Primar al orasului din Clisura, mentiona : ,, Sa arunce cu piatra , cel care-i fara de pacat “.

  2. LELI

    Au inceput si ai nostri sa urmeze exemplul miticilor care se afirma prin circ si mizerii in loc sa o faca prin valoare.Din pacate rahatul a fost expus public si acum..pute.Daca vreuna dintre parti ar fi avut minimul de neuroni ar fi “spalat rufele in familie” Piatra odata aruncata nu mai poate fi intoarsa din drum..

  3. Opinia Publica

    Telenovela ieftina si fara sens. Anumite afirmatii pur si simplu nu merita un raspuns. Asta era linia ce trebuia urmata. Daca iti cunosti exact valoarea, nu merita sa te cobori la nivelul insultelor. Oameniii te vor aprecia pentru decenta si vor blama instigatorii. Cand incepi sa dai cu noroi, chiar nu mai conteaza cine a inceput. Nivelul e tot pe acolo. Dar romanilor le place circul, penitenta, impacarea si atunci mai aduci aminte oamenilor ca existi.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei