Gata cu traficul greu prin Soceni! Drumul care străbate localitatea a fost modernizat!

modelmic

Drumul principal din Soceni, care dădea serioase bătăi de cap localnicilor dar și șoferilor care străbăteau localitatea, a fost într-un final modernizat. Aproape 350.000 de lei au fost investiți în reabilitarea drumului, după ce acesta a fost distrus de traficul greu. 

Primarul comunei Ezeriș, Ioan Rusu, și-a arătat în nenumărate rânduri nemulțumirea față de faptul că zeci de tiruri și camioane încărcate cu lemn trec zilnic prin Soceni, distrugând drumul care fusese realizat din fonduri europene. Problema pare într-un final rezolvată, după îndelungi tărăgănări fiind instalate în zonă indicatoare de restricție de tonaj.

modelmic

S-au pus indicatoare de restricție de tonaj și într-un final se pare că se înțelege faptul că aceste drumuri sau străzi comunale nu sunt nici forestiere, nici drumuri care să suporte tranzitul de mărfuri sau traficul greu”, e explicat pentru Reper 24, primarul Ioan Rusu.

modelmic

Conform edilului, pentru modernizarea drumului, în lungime de un km și jumătate și o lățime de 4 metri jumate, s-a investit suma de 346.500 de lei, fără TVA, recepția lucrărilor având loc săptămâna aceasta. Banii au fost alocați parțial de la bugetul local și parțial de la Consiliul Județean, a mai precizat edilul. Conform lui Rusu, în prezent drumul care străbate Soceniul și ajunge până la Târnova, este modernizat aproape în totalitate, cu excepția a aproximativ 400 de metri care urmează a fi reabilitați în această toamnă.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. voina

    Karina,
    Te-as ruga sa mergi si pina in capatul localitatii sa faci o poza unde se termina drumul.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei