GÂNDIRE AFORISTICĂ (49)

modelmic

Fragilitatea feminină nu se apără cu agresivitate de tip masculin. Sub această oriflamă se risipește și ultima fărâmă de feminitate.

#####

DUPĂ 20 DE ANI

“Inovația, curajoasă pentru acele vremi, era de a minți numai pe jumătate, de a minți cu orice, în afară de opera noastră.” Nicolae Breban

De când cu copy-paste s-a ajuns mult mai departe: se minte inclusiv pretinzând paternitatea operelor altora.

#####

À PROPOS DE UN GENERAL, DAR NU NUMAI

Una este să practici minciuna zâmbind și făcând cu ochiul și alta făcând cute între sprâncene și cu privirea lunecând de la interlocutor, sau – și mai rău – privindu-l grav.

#####

Dasein-ul heideggerian se orientează spre sine.
Moralitatea substanțială hegeliană vizează societatea.

Fără discursuri elucubrante, false sau sfidând biologia, care-i autenticul nostru,capra sau varza?

#####

Epocile istorice rămân imperfect cunoscute, asemenea făuritorilor acestora. Dar, despre istorici, numai de bine! Alminteri devin politicieni.

#####

Octavian Apahideanu

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei