Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, prezentă recent la Reșița, pentru o manifestare în cadrul căreia au fost omagiați foști mari campioni din municipiul de pe Bârzava, și-a amintit cu nostalgie de momentele petrecute pe vremuri în compania fostului pugilist, Francisc Vaștag. Cei doi au reprezentat România la diverse competiții internaționale, cum ar fi Jocurile Olimpice din anul 1996, ocazie cu care s-au consolat reciproc în urma unor nereușite.
„Pe Francisc îl știu de mulți ani, am fost în echipa României împreună la Jocurile Olimpice din ’96. Am plâns pe umărul lui la un moment dat pentru că și el a trecut printr-un eșec și eu am trecut printr-un eșec, după care m-am readunat și am câștigat aceea importantă medalie la 1.500 de metri. Eșecul ne-a întărit și ne-a dus spre victorii, și de fapt așa este și caracterul sportivilor de mare performanță. Știu să piardă, știu să câștige și totul pare atât de normal și de simplu”, povestea fosta campioană mondială și olimpică.
Gabi Szabo și-a amintit cu acest prilej și de începutul carierei sale sportive: „Provin din urma unor evenimente sportive de masă, care s-au desfășurat în ’88, când eu am fost selecționată în urma unui cros școlar în parcul municipiului Bistrița. În momentul în care am fost selecționată și am fost întrebată ce înseamnă atletismul nu am știut să răspund, dar am descoperit mai târziu. Iar din anul 1991 și până m-am retras din activitatea sportivă am câștigat toate medaliile care se pot câștiga în performanța sportivă”.
Fosta sportivă de performanță, actual ministru al Tineretului și Sportului, a mai ținut să sublinieze că nu este ușor să faci carieră în domeniul sportiv: „În drumul unui sportiv de performanță sunt foarte multe obstacole, care de multe ori ne îngenunchează, dar ne și ridică. Ceea ce trebuie să vedeți cu drag este momentul când urcăm pe prima treaptă a podiumului, se intonează imnul și devii erou pentru țara ta și asta cred că este cea mai mare satisfacție”, afirma Gabriela Szabo.
Karina TINCUL
