Furtul din locuințe – o îndeletnicire bănoasă, dar nesigură. Alt hoț ajunge după gratii

xx
Polițiștii de la investigații criminale din cadrul Poliției municipiului și Serviciul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au documentat și probat activitatea infracțională a unui tânăr de 23 de ani, bănuit de comiterea mai multor furturi din locuințe.

În urma probatoriului administrat, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, a precizat Alina Boeru – purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. Tânărul este bănuit că din noiembrie anul trecut și până în această lună, ar fi pătruns prin forțarea ferestrelor locuințelor de la parterul blocurilor, în 12 apartamente din municipiul Reșița, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale, tragerii la răspundere penală a acestuia și recuperării prejudiciului cauzat.

Sursă foto: radiooltenia.ro

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei