Furnizarea apei potabile va fi întreruptă marți, 18 octombrie, la Oravița, între orele 09:00 și 13:00, la solicitarea SC PFEIFFER SRL , contractatnt al Proiectului CS-CL-10 “ Reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune, reţelelor de distribuţie şi reţelelor de canalizare din Oraviţa”. Vor fi afectați consumatorii din Oraviţa Oraş Vechi, de la strada 1 Decembrie 1918 până în Zona Gării.
„Sistarea furnizării apei potabile este solicitată pentru continuarea lucrărilor din cadrul proiectului.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandam utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.
Dacă situaţia persistă utilizatorii pot apela SC Aquacaraş SA – Exploatarea Oraviţa la tel. 0255/574235”, se arată în comunicatul celor de la Aquacaraș.
Diana RADU
