Fostul rector, Ion Vela, face un apel academic pentru revitalizarea industrială a Banatului Montan!

Ion Vela

Prof. univ. dr. ing. Ion Vela, unul din oamenii care au condus destinele universității Eftimie Murgu din Reșița a organizat în data de 30 iunie, un colocviu cu tema „Învățământ superior, cercetare, producție în Banatul Montan – Prezent și Viitor“. Work-shop-ul a avut scopul declarat de a identifica posibilități de relansare a zonei industriale în acest areal, cunoscut odată ca leagăn al industriei românești. Vela a invitat la dezbatere nume importante din zona academică a științelor tehnice, dar se pare că parte din ei, precum e cazul  prof. univ. dr. ing. Ion Crețu președintele ASTR Timișoara au fost prinși în proiectele personale și nu au răspuns invitației de la Reșița. La fel cum rectorul UEM Reșița, prof. univ. Andrade Bichescu, nu se află astăzi în localitate.

Și-au făcut timp pentru a fi prezenți la acțiunea din Sala Multimedia „Constantin Gruescu“ și pentru a expune pe marginea temei abordate, reprezentanți ai universității, în persoana prof. dr. ing. Cristian Chioncel, prorectorul Universității Eftimie Murgu, sau foști studenți ai acestei universități precum primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, directorul UCM Reșița, Cosmin Ursoniu, directorul Reșița Renk, Aurel Băra și mulți alții.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157682885899763″]

Din partea companiei TMK, la acțiunea a răspuns prezent Directorul General Executiv, dr. ing. Ioan Romulus iar Consiliul Județean Caraș-Severin a fost reprezentat la reuniune de arhitectul șef al județului, Victor Naidan.

Fostul cadru universitar, profesorul Ion Vela, organizatorul evenimentului de la Reșița, este membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România. Nu am zărit-o la acțiunea academică de la Sala Multimedia pe prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde,  președintele Senatului Universității Eftimie Murgu, un cadru universitar specializat în științele tehnice și cadrul universitar care l-a succedat în fotoliul de rector pe actualul organizator dar se prea poate ca lui Vela să i se fi stricat imprimanta chiar în momentul imprimării invitației dedicate fostei sale colege din universitate.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei