Fostul deputat Valentin Blănariu, ales vicepreşedinte al Colegiului C.N.S.A.S.! Cuvântul lui Mocioalcă cântărește în PSD!

blanariucnsas

Fostul secretar al Camerei Deputaților și parlamentar social-democrat, Valentin Blănariu a fost ales astăzi vicepreședinte al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, mai cunoscut publicului drept C.N.S.A.S.

Valentin Blănariu a ajuns parlamentar din postura de lider al PPDD la alegerile din 2012, fiind un cunoscut om de afaceri reșițean. Colaborarea bună a deputatului Valentin Blănariu cu președintele PSD, Ion Mocioalcă, datează încă din anul 2014, atunci când cei doi au semnat în fața actualului președinte al PSD, Liviu Dragnea, un protocol de colaborare pentru turul II al alegerilor prezidențiale din acel an.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a votat astăzi în funcția de președinte pe Constantin Buchet, propunerea Guvernului condus de Viorica Dăncilă. În funcția de vicepreședinte a fost ales reșițeanul Valentin Blănariu, propunere susținută de PSD și unde președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă a avut un cuvânt care, se pare, a cântărit greu. Secretar al CNSAS a rămas în continuare Dinu Zamfirescu, pe un mandat mai vechi în Colegiu, din partea PNL, potrivit surselor noastre politice.

Despre nominalizarea în această funcție, prospătul vicepreședinte al CNSAS, Valentin Blănariu, a declarat în exclusivitate pentru Reper24: „Pentru mine alegerea de astăzi înseamnă o onoare pe care mi-a oferit-o partidul și în aceeași măsură o mare responsabilitate, pentru că la CNSAS vorbim de destine ale unor oameni, cu care nu ne putem juca. Mai mult decât atât, insist să spun și să cred că la CNSAS lucrurile trebuie tratate cu o maximă asumare și responsabilitate. ’’

Cazimir Ionescu, propunerea controversată a PSD, care este trimis în judecată în dosarul Mineriadei, nu va ocupa o funcție de conducere.

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei