Biroul Permanent Județean al organizației PSD Caraș-Severin a votat astăzi excluderea din calitatea de membru al Partidului Social-Democrat a lui Flavius Nedelcea.
Nedelcea ocupa funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, funcție pe care a fost ales în aprilie 2017. În ședința Comitetului Executiv al PSD Caraș-Severin de săptămâna trecută s-a luat în discuție retragerea sprijinului politic pentru Flavius Nedelcea, căruia i s-a cerut să își dea demisia din funcția de vicepreședinte al forului județean, pas pe care Nedelcea a refuzat însă să îl facă.
În această situație, va exista cu siguranță o nouă nominalizare pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, unul din numele vehiculate fiind cel al consilierului județean Petru Pârvulescu.
Din cei 27 de membri ai BPJ Caraș-Severin prezenți la ședința de astăzi, 16 au votat pentru excluderea lui Nedelcea, în vreme ce din ceilalți 11 o parte s-au abținut, iar o parte o parte au votat împotrivă.
UPDATE: Tot în ședința de astăzi s-a decis excluderea din partid altor patru social-democrați. Este vorba de consilierii județeni: Gabriel Dinu, Lenuța Ciurel, Victor Tiugan și Nicolae Gubandru.
Diana RADU


Cu cine va bateti? Cu guvernul PSD?
S-PRIMIT INTARIRI DE LA FOSTUL PDL….CIUDATA SI POLITICA ASTA…CA O CURVĂ. . DAI AFARA PE-AI VECHI CARE CIT DE CIT AU DUS ANI DE ZILE GREUL SI SE IMPLE GOLUL CU SMECHERI DE LA FOSTUL PDL , CARE STIU CU FURACIUNILE SI IMPARTITUL CU UDREA , COCOS ETC…..PACAT CA SE ONGHIT GALUSTE DE LA MAGARI CARE AU SCHIMBAT ZGARDA LA MAI MULTI STAPINI .
Afara cu PENALII SI PENIBILII ! (din toate partidele) Sunteti cu totii o ciuma pentru acest oras si pentru tara !