Fii mândru cu comuna și satul tău!

 modelmic

Sunt Petru Marcu iar oamenii din Fârliug și satele aparținătoare mă știu, am deținut cu onoare pentru fârliugenii mei funcția de viceprimar timp de patru ani iar în mandatul actual dar am fost limitat oarecum în problemele decizionale.

Am o familie frumoasă cu care am trecut prin bune sau prin rele. Dumnezeu a fost în permanență alături de noi și ne-a ajutat.Mi-a arătat calea, indemnându-mă să mă implic și în nevoile oamenilor.

Consider că a venit timpul nostru, al tinerilor să împingem lucrurile către viitor. Candidez la funcția de edil (Primar) al Comunei Fârliug cu speranța ca voi, consătenii mei veți fi alături de mine și mă veți vota.

image002

M-am ocupat de majoritatea demersurilor în vederea accesării de fonduri europene pentru comuna și satele noastre și în majoritatea cazurilor am și reușit. Unele au mai ramas suspendate dar datorită experientei mele, le pot continua chiar din prima zi, de mandat deoarece le cunosc stadiul fiecăruia în parte.

Aș dori să continui cu atragerea de proiecte dedicate agricultorilor, continuării lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare, îmbunătațirea infrastructurii ce cuprinde drumuri agricole sau vecinale, reabilitarea centrului civic.

Am participat la implementarea proiectelor desfășurate pe raza comunei, indiferent de sursa de finanțare. În calitate de fiu gospodar al comunei îmi doresc ca prin votul dumneavostră să-mi acordați posibilitatea de a implementa noi proiecte împreună cu echipa mea tânără de consilieri fără interese personale.

image003

Vrem să avem posibilitatea de a ne mândri cu un viitor ansamblu de dansuri, care să ducă mai departe tradiția folclorică specifică a zonei, să implementăm proiecte de viitor pentru agricultori și pentru crescătorii de animale (nu numai pentru unii) și aducerea de investitori în comună.

Consider că mi-am făcut datoria la primăria comunei cu cinste, în calitate de viceprimar în perioada 2016-2020, fiind alături de comunitate atât în momentele de bucurie, dar și în clipele grele, în lupta cu focul incendiilor sau luptând împreună cu voi în calea apelor furioase care au încercat deseori satele comunei.

Stiu că a fost greu în acest timp, dar acum a venit vremea noastră să schimbăm aceste lucruri.

Știu că este campanie electorală și nu vreau să promit cea ce nu pot realiza.

 

 

Vă promit că binecuvântat de votul dumneavoastră, viitorul va fi diferit, și nu vă voi dezamăgi. Îmi doresc ca împreună să ne mândrim de comuna noastra dragă.

Fie ca cel mai bun să câstige, câștigăm doar pentru noi!

Fii mândru cu comuna și satul tău!

Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

proroLorena Poenaru

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei