În urmă cu aproximativ două săptămâni, un bărbat din Caransebeș și-a incendiat mama, în urma unei dispute verbale cu aceasta. Bărbatul și-a stropit propria mamă cu benzină și i-a dat foc cu o brichetă. Fapta se petrecuse după ce, în aceeași zi, același monstru cu chip de om, cel mai probabil sub influenaț băuturilor alcoolice își agresase soția și copiii. Consoarta a ajuns în aceeași zi la spital, ca urmare a violențelor la care fusese supusă de către „jumătatea“ sa.
După mai multe zile de suferință petrecute la secția de arși a unui spital din Timișoara, femeia, în vârstă de 69 de ani, s-a stins din viață. Ca urmare a decesului victimei, A.A., prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, încadrarea juridică a procurorului de caz fost schimbată din tentativă de omor, în omor calificat și tulburarea liniștii publice.
Despre modul în care s-a petrecut teribila faptă a caransebeșeanului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au relatat la scurt timp de la producerea acesteia:
„În data de 15.02.2018, numitul A.G.C. se afla la domiciliu împreună cu mama sa A.A., însă la un moment dat i-a solicitat acesteia să-i caute un act, însă nu l-a găsit, fapt ce l-a enervat şi a început să ţipe şi să-i reproşeze diverse chestiuni, apoi a luat hotărârea să dea foc atât locuinţei cât şi mamei sale.
A.G.C. s-a deplasat de la domiciliu la o staţie de carburanţi Lukoil, a cumpărat un litru de benzină pe care a introdus-o într-un recipient de doi litri , a revenit la domiciliu şi a aruncat cu benzină pe pieptul mamei sale, apoi cu ajutorul unei brichete a dat foc hainelor acesteia.
Hainele mamei A.A. s-au aprins, aceasta a început să ţipe, moment în care la faţa locului au sosit mai mulţi vecini care au intervenit pentru a o salva”.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin menţionează că urmărirea penală este fază a procesului penal, are caracter nepublic şi nu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie.
Despre același caz, mai citește și:
Sergiu TABAN
