FC Caransebeș își dorește menținerea în Liga Secundă de fotbal!

FC Caransebeș

 

FC Caransebeș întâlnește astăzi de la ora 15:00 CS Mioveni, în cadrul etapei a VIII-a, Seria a 2-a, Liga II.

E greu să ridici capul sus după o înfrângere cu 1-5, dar e necesar să o faci atunci când știi că ai avut demnitate și nu ai trișat fotbalul. Acesta a fost sentimentul pe care l-au degajat în prima parte a întâlnirii cu presa președintele lui FC Caransebeș, Cosmin Popovici, antrenorul Sorin Bălu și organizatorul de competiții al clubului Silviu Țurcaș. 

În cuvântul său introductiv, președintele Popovici a ținut să specifice faptul că se dorește lămurirea unor aspecte legate de formația FC Caransebeș și de evenimentele din ultima perioadă.

A urmat expunerea antrenorului Sorin Bălu, omul care simte probabil cel mai bine echipa de ligă secundă de pe Timiș: „ domnul primar Marcel Vela ne-a trasat două obiective atunci când am intrat în liga a II-a. Primul a fost să avem un parcurs cât mai lung în Cupa României şi aducerea la Caransebeş a unei echipe de prima ligă, obiectiv pe care l-am realizat şi domnul primar a fost extrem de mulţumit, al doilea obiectiv fiind formarea, crearea unei echipe bune, competitive, care să practice un joc bun şi să mulţumească publicul caransebeşean, una care să facă posibil faptul ca la anul să ne regăsim tot pe cea de a doua scenă a fotbalului românesc.

Bălu consideră că din perspectiva celui de-al doilea obiectiv, exceptțnd o primă repriză de la Timișoara și catastrofalul joc de la Pâncota, echipa a arătat trasee bine stabilite, a arătat dorinţă, determinare, putere, a arătat că vrea să lupte, dar, până la urmă, având parte și de o oarecare neşansă. Pe lângă cele şase puncte acumulate până acum, antrenorul caransebeșenilor consideră că, dacă ar fi avut mai multă șansă, echipa mai putea dobândi patru sau cinci puncte. Legat de lotul lui Fotbal Club Caransebeș, Bălu consideră că este ușor supraevaluat de presa cărășeană, de oamenii din tribună, de unii din oamenii apropiați chiar de fenomenul forbalistic din Caransebeș, de cei din alte oraş.

Sorin Bălu a remarcat: „în lotul echipei FC Caransebeş se găsesc astăzi 15-16 jucători care în urmă cu un an, doi, activau în Ligile a III-a şi a IV-a. În lot mai sunt doar doi sau trei jucători care au avut evoluţii constante şi au jucat la diversele echipe unde au fost, la nivelul Ligii a II-a. La FC Caransebeș se mai regăsesc și patru jucători care au cochetat cu prima ligă, dar care au venit la formație total nepregătiți. „A nu se înțelege că lotul lui FC Caransebeș este unul slab“, articulează același Bălu. Dar nici nu este unul pregătit de Champions League. Mare parte din jucătorii de care pomenea mass-media şi suporterii şi toată lumea, au venit după pauze de şase luni, opt luni, un an, doi ani, sau după accidentări. Eu consider că astăzi nu mai joacă numele, ci joacă doar valoarea şi puterea, şi forma de moment, cu siguranţă. Însă eu vin şi spun: cred în aceşti jucători, lotul lui FC Caransebeş nu este slab, dar să nu-l mai supraevaluăm, pentru că nu este aşa.

 

Obiectiv FC Caransebeș: menținerea în Liga II!

 

Raportat la calitate/preţ în fotbalul de ligă secundă, antrenorul Sorin Bălu crede că în acest moment clubul trebuie să aibă ca deziderat menţinerea în Liga a II-a. Aceasta în condițiile în care publicul nu are întotdeauna răbdare cu performanța. „Ei trebuie să înțeleagă că nu mai suntem la liga a III-a. Să aveţi răbdare cu noi, asta am şi cerut suporterilor, fiindcă suntem o echipă nouă, formată din jucători care au venit din «n» părţi, iar relaţiile de joc, după cum bine se ştie, nu se formează repede. Eu n-am cerut ani, pentru că n-am vrut să-mi maschez eventualele eşecuri în spatele anilor. Eu am cerut nu foarte mult, doar un pic de răbdare.

 

Goalkeeper-ul Coca out, pe o perioadă nelimitată!

 

Meciul cu „Şoimii” Pâncota a adus și primele decizii dure.  Prima măsură, portarul Coca a fost amendat şi suspendat pe timp nelimitat. Referitor la meciul cu Dacia Mioveni, de miercuri, 15 octombrie, antrenorul gugulan a spus că cunoaşte echipa, crede în băieţii lui şi nu are niciun dubiu că nu va câştiga partida. „Sunt ferm convins că vom câştiga trei puncte. Fără probleme!”, a declarat el.
În perspectivă, la iarnă, staff-ul caransebeşean intenţionează să facă o analiză a situaţiei şi va decide cine va merge mai departe şi cine nu. „Vor fi cu siguranţă şi plecări, vor fi cu siguranţă şi veniri, vor fi cu siguranţă şi renegocieri de salarii, pentru că domnul primar ne-a oferit nişte condiţii foarte bune şi noi, în frunte cu mine, suntem un pic datori la dumnealui”, a mai spus Sorin Bălu.
În privinţa indisponibilităţilor pentru jocul cu Dacia Mioveni, antrenorul caransebeşean a spus că va lipsi Alexandru Manea, pentru cumul de cartonaşe, dar va reveni Lupu, chiar dacă el nu este sută la sută refăcut, şi Precup, şi nu va fi în lot Coca, care suportă consecinţele gestului de la Pâncota.

 

Sorin Bălu: Metalul Reșița are în lot jucători care au fost certitudini în Liga I!
Sorin Bălu a vorbit în termeni laudativi despre conjudețeana Metalul Reșița: „Reşiţa are un lot valoros şi foarte bine structurat, foarte echilibrat. Bălu consideră că antrenorul Daniel Oprița beneficiază în toate compartimentele jucători care au fost certitudini la Liga I, nu pasageri, pe fiecare post, începând de la Zimmermann şi Pascal şi terminând cu Buhăescu. Dar noi nu ne uităm la Reşiţa, nu mă interesează ce fac ei, nici Poli Timişoara, noi ne uităm ce facem noi”.
Cosmin Popovici, preşedintele FC Caransebeş a mai declarat că datorită Consiliului Local Caransebeş, situaţia financiară a clubului este bună, primarul Marcel Vela fiind alături de echipă dar în continuare sunt așteptați sponsorii, să își facă simțită prezența lângă echipă. Avem unul dintre cele mai mici bugete din Liga a II-a, avem o echipă mică, construită în două luni, încercăm să-l drămuim cât mai bine şi să evităm sincopele care pot apărea”. În ceea ce privește jocul de astăzi cu CS Mioveni, antrenorul Sorin Bălu nu concepe decât victoria lui FC Caransebeș, fapt pe care și-l doresc cu certitudine și microbiștii gugulani după cele 90 de minute de joc ce se vor disputa de pe stadionul CFR-ului din localitate.

 

Sergiu TABAN

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei