Primăria Reșița a pus gând rău rozătoarelor pe de malurile Bârzavei. Reprezentanții administrației locală anunță că au fost amplasate staţii de intoxicare de-a lungul râului ce străbate Reșița și în același timp atrag atenția cetățenilor că deteriorarea sau sustragerea acestora constituie contravenţie şi se sanctionează cu amendă contravenţională.
„Primăria Municipiului Reşiţa, a efectuat prin intermediul operatorului S.C. Deraton S.R.L Timişoara, în data de 21.11.2018 lucrări de deratizare a malurilor râului Bârzava, unde au fost amplasate staţii de intoxicare în scopul întreţinerii unui mediu curat şi sănătos.
Ţinând cont de condiţiile meteo, staţiile de intoxicare vor fi verificate şi acolo unde se va impune se vor completa cu substanţa folosită (raticid)”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Reșița.
Activitatea de deratizare a fost monitorizată de inspectori din cadrul Serviciului Gospodărie Urbană şi Mediu, mai informează reprezentanții administrației locale.
Diana RADU


Nistoree !
La Marga exista statii de intoxicare ?
Da’ tăiţelu’ nu a pus staţii … şi pentru şobolanii de birou cu care el însuşi a intoxicat primăria?
Apropo de “scopul întreţinerii unui mediu curat şi sănătos.”
–
Şi câţi dintre câinii comunitari vor fi intoxicaţi (direct sau indirect) cu raticid?