Poetul Octavian Doclin a deschis noul cufăr al copilăriei în versuri la Secția pentru Copii a Bibliotecii Județene. De față a fost și muza poetului, nepoata acestuia, dar și micuți curioși și iubitori de carte.
Într-un cadru de basm, unde fiecare raft este „țesut” cu file de poveste, o mână de micuți au vrut să fie primii care calcă pragul Secției de Copii din cadrul bibliotecii. Un prilej cum nu se poate mai potrivit pentru ca un nou volum de poezii, proaspăt ieșit din tipar, să-și destăinuie versurile în fața micuților. Printre chipurile curioase din sală se afla și Natalia Ioana, cea căreia i-a fost dedicată fiecare strofă din volumul „Nata-Ioana-i școlăriță” a poetului Octavian Doclin.
Autorul și-a împletit propria copilărie cu năzbâtiile nepoatei și a creat astfel, o carte pe care micuții să o savureze cu poftă și voie bună. „Nata-Ioana-i școlăriță” este cel de-al treilea volum din seria scrierilor închinate copilăriei, ale poetului reșițean.
„Este a treia carte. Ultimele două volume, Nata-Ioana vrea păpuși și Nata-Ioana-școlăriță au fost dedicate nepoatei mele. Le-am scris inspirat, pentru că, dacă micuții care iau cartea în mână nu-și amintesc automat un moment din copilăria lor, înseamnă că poetul a dat rateu. Prin cele două volume mi-am rememorat și eu momente din copilăria mea. Fără copilărie în suflete, ne-am născut bătrâni”, a explicat poetul Octavian Doclin.
Lansarea volumului de poezii a fost un prilej potrivit și pentru inaugurarea Secție de Copii a Bibliotecii Județene, loc magic în care micuții sunt așteptați cu poftă de lectură și multă voie bună
„Astăzi sărbătorim cartea pentru copii și scriitorii pentru copii. Pentru noi este o mare bucurie atunci când primit o carte, când o oferim spre lectură sau când prezentăm o carte care tocmai a văzut lumina tiparului. Astăzi am lansat cel mai recent volum de versuri pentru copii, semnat de poetul Octavian Doclin. De asemenea, este o ocazie pentru noi să anunțăm că secția pentru copii își deshide porțile, îi așteptăm pe cei mici cu un număr de peste 15.000 de volume”, a explicat Clara Constantin, managerul Bibliotecii Județene Paul Iorgovici.
Alexandra JURCA

Da Alexandra,fiecare dintre noi am avut =COPILARIE= Sigur,uni am avut o mai fericita uni mai putin fericita.Dar in versurile poetului Doclin se regasesc “”nazbatii””nu numai ale NATALIEI ci si ale lui ,si chioar si ale noastre. . . . Il felicit pe O.Doclin si pe cea careia i a dedicat aceasta carte. . . . Frumos,placut,palpitant s[plendid si placut. Continua dragul meu prieten ,Octavian Doclin.