Fapte de corupție pentru ulei, făină și jambon de porc! Procuror din Caraș-Severin, prins cu mâța-n sac de DNA!

Fapte de corupție

Anchetatorii DNA Timișoara l-au prins în flagrant astăzi pe procurorul Valentin Cârstea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, în timp ce primea de la un cumpărător de influență mai multe bunuri electronice.

Potrivit Pressalert, procurorul cărășean a fost monitorizat de mai mult timp de anchetatorii anticorupție, după ce mai multe zvonuri îl incriminau de posibile fapte de corupție. Se face referire aici la faptul că a primit de mai multe ori diferite atenții din partea unui student, din cadrul Facultății de Drept a Universității Europene Drăgan din Lugoj, acolo unde predă.

În schimbul bunurilor primite, fiind amintite aici produse precum ulei, făină și jambon de porc, procurorul Valentin Cârstea, l-ar fi trecut pe student la mai multe examene, cu toate că persoana în cauză nici măcar nu frecventa facultatea respectivă.

După datele citate de Pressalert, procurorul a fost prins în flagrant astăzi, în Reșița, ancheta fiind în plină desfășurare. Valentin Cârstea este procuror din 2005 și în 2009, iar în anul 2009 CSM a aprobat numirea sa în funcția de șef al Secției urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin.

Rămâi cu Reper24, revenim cu detalii!

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. LELI

    Nu pot sa cred asa ceva..un om de o calitate morala indubitabila.L-am cunoscut si de-a lungul anilor l-am vazut in diferite ipostaze dar niciodata in vreuna in care sa ii fie pusa la indoiala vreo calitate.Imi pare sincer rau sa aud asa ceva si voi urmari cu interes desfasurarea anchetei care va urma si care sunt sigur ca o sa il gaseasca nevinovat.

  2. adam

    BRAVO LELI, NU POT SA CRED ASA CEVA……………… MENTALITATE TIP PSD: DE CE TOCMAI ACUM??????????????????????? PE DE ALTA PARTE MA INTREB SI EU: NU ASTA ASTEPTAM CU TOTII, SA FIE PRINSI SI CONDAMNATI TOTI CORUPTII SI HOTII DIN RO????????????????????????????????????????

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei