Nici un condamnat penal nu ar trebui să profeseze în sistemul educațional, a declarat profesorul universitar, Eugen Răduca, cel care a candidat recent și pentru funcția de rector a Universității Eftimie Murgu din Reșița. Declarația lui Răduca vine după ce fostul primar al Reșiței, Liviu Spătaru, recent eliberat din pușcărie, și-ar fi manifestat dorința de a se întoarce la catedră.
„Nu vreau să dau nume de persoane, dar eu cred că nici un condamnat penal, cu sentință definitivă, nu trebuie să profeseze în sistemul educațional, în universități, în licee, în școală generală. Am declarat acest lucru de mai multe ori și îmi mențin punctul de vedere. (…) Nu aș vrea să comentez cazul Spătaru, cum nu am vrut să comentez punctual nici alte cazuri. Dacă pot fi făcute excepții sau nu, nu este problema mea. Eu dacă aș avea puterea de decizie, mi-aș aplica principiul enunțat”, a afirmat astăzi Răduca, în cadrul unei conferințe de presă.
Nu o poziție la fel de fermă a avut acesta și atunci când a venit vorba de cadrele didactice care au reușit să scape de condamnări, turnându-și colegii, susținând că nu toate lucrurile se pot îndrepta dintr-o dată în Universitatea din Reșița:
„Sigur că moral putem să avem puncte de vedere, dar dacă legea hotărăște într-un anume fel și există această chestiune de compensație, adică spui ceva, dai pe unul și tu scapi, aici este o chestiune de legislație, nu mă pot pronunța. În UEMR s-a muncit mult la regulamente în ultimii ani, mai au și carențe, nu se pot îndrepta toate lucrurile dintr-o dată. De-a lungul timpului s-au mai dat și sancțiuni, s-a ridicat gradația de merit de exemplu sau unii profesori au primit o serie de interdicții”.
Deși în urma scandalului de anul trecut, care a zguduit mediul academic reșițean, Eugen Răduca a cerut demisia conducerii UEM, profesorul susține în prezent că acțiunea DGA-ului a fost binevenită, având în vedere că anumite lucruri nu pot fi făcute din interior. În plus, Răduca este de părere că ce s-a întâmplat la UEM în urmă cu câteva luni a fost un duș rece pentru toată lumea și că în prezent lucrurile s-au îmbunătățit și nu se mai comit nereguli.
Pe de altă parte însă, acesta a depus o serie de contestații cu privire la modul în care s-au derulat alegerile pentru desemnarea unui nou rector.
Eugen Răduca consideră, printre altele, că nu toate persoanele înscrise pe listele de vot pentru alegerea rectorului au îndeplinit condițiile legale pentru a participa la vot și că s-a atentat la dreptul de vot al unor cadre didactice, calendarul de alegeri suprapunându-se peste sesiunea de examene. În ciuda protestelor lui Răduca însă, noul rector al UEM, Venera Manciu, a fost deja validată de Senatul Universității.
Karina TINCUL

Mai Raduca!Taci din gura cu aspectul moral al oricarei probleme!Tu vorbesti de moralitate?Tu,care ai casnicia pe care o ai ,marile probleme cu consoarta si copiii datorita caracterului tau imposibil si a problemele de diferite feluri pe care cu greu le mai gestionezi?Scuipi din tine acum frustrarea ca nu ai reusit sa ajungi rector la Sorbonica si improsti cu laturi in toate partile?Inghite galusca si intelege ca aproape nimeni de la UEM nu te vrea,pentru ca te cunoaste lumea ce fel de om periculos esti!A fost mai smechera decat tine Madam Doina pentru ca si-a pus succesorul si executantul perfect unde a vrut ,deoarece nimeni de la UEM nu vrea schimbare,intelege treaba asta!Esti prea mic pentru un razboi asa de mare!Revizuieste-ti atitudinea si comportamantul,uneuri bizart,fa mai multe controale medicale si mai vorbim dupa aceea,ok?
Eu cred ca este o mare diferenta intre cadrele didactice care sunt /au fost anchetate/pedepsite pentru fapte de coruptie savarsite in interiorul universitatii si profesorul Spataru care a beneficiat de o excursie in valoare de cca 2000 euro pentru care a platit cu 3 ani si jumatate de inchisoare. Cred ca nu trebuie pedepsit de doua ori refuzandu-i sa-si faca meseria pe care a practicat-o peste 25 de ani fiind indragit de studenti
aLina, un profesor trebuie sa fie un reper de probitate. Ce model poate sa constituie Liviu Spataru, in conditiile in care este condamnat pentru fapte de coruptie, a fost un primar jalnic, cu mari probleme cu alcoolul si cu o viata personala pusa sub semnul infidelitatii?
Raduca ESTE CEL MAI MARE SPAGAR CARE A EXSISTAT VREODATA IN UEMR SI ARE CURAJUL SA DESCHIDA GURA NU CRED CA A AVUT 3 studenti care SA NU II FI DAT 50-60 euro cat percepea pt fiecare examen. Spagarule daca te mai vad vorbind noi un grup de fosti studenti depunem plangere penala . Dispari din facultate lib******e in cabinet primeai spaga …………mai vrei detali
Rog autoarea sa precizeze locatia in care a avut loc conferinta de presa. Ca prea seamana cu locatiile din care tin Anghescu, Glavan si Vela lectii pentru resiteni.
Este interesanta afirmatia de pe un alt site “Luat la întrebări de jurnaliști, Răduca a părut să se fi predat în ceea ce era războiul său și al altor câțiva profesori pentru independența și curățarea universității de corupție și nepotism”. Deci domnul “fost student” ne vorbeste de coruptie, iar “bazinga” ne vorbeste de probleme de familie, uitand sa mentioneze ca Raduca si-a angajat sotia conferentiar universitar, atunci cand el era sef de catedra. Curat lupta impotriva coruptiei si nepotismului, din partea acestui nepot al unui important profesor universitar.
Completare la ,,un fost student”- si cate 250-300 e pt licenta
Mie personal in cei 4 ani de Inginerie nu mi-au fost cerute nici un fel de pretentii materiale sau banesti la examene. Fiecare student are liberul arbitru, cu ce cunostiinte pleaca din facultate. Nici nu am fost student de 10. La domnul profesor Raduca am avut 7. Acel 7 a fost pe meritul meu. Nu inseamna ca toti studentii au dat bani. Cat despre a se face scoala in ziua de azi, sa nu vorbim. Acum 20 ani nu existau cerintele din ziua de azi. Aici ma refer la discipline cerute de UE, discipline de care cei care au terminat Ingineria la vremea aceea nu au cunostinta. Cat despre razboiul din interiorul UEM nu ma pot pronunta. Eu personal am un respect deosebit pentru dascalii care i-am avut.