Președintele organizației locale Moldova Nouă a Partidului Verde, Eugen Băleanu, a adus o serie de acuzații grave primarului Matei Lupu, despre care susține că se află în fruntea mafiei locale. Mai multe decât atât, pentru a atrage atenția asupra situației din orașul de la malul Dunării, Băleanu, și-au dat ieri demisia din Consiliul Local.
„A fost un moment destul de greu, dar am luat această măsură oarecum extremă pentru că dorim să atragem atenția instituțiilor statului că la Moldova Nouă lucrurile nu se derulează tocmai în regulă. De ani de zile susținem că sunt foarte multe nereguli în administrația locală. Din păcate nimeni nu ne aude”, a afirmat Eugen Băleanu, în cadrul unei conferințe de presă.
În Moldova Nouă există un grup de interlopi locali, deghizaţi în oameni de afaceri care au pus mâna pe oraş şi se alimentează din banul public, cu sprijinul direct al primarului Matei Lupu, a afirmat Băleanu, care l-a comparat pe edilul din Clisură cu fostul primar al Reșiței, Mihai Stepanescu, afirmând chiar că cei doi sunt identici și că nu există nici o deosebire între ei.
„La Moldova Nouă funcționeză mafia organizată. De ani de zile la Moldova Nou, Lupu este legea, Lupu este Consiliu Lpcal, Lupu este primar. Lupu Matei întotdeauna a trăit pe spatele altora, niciodată nu a muncit, nu oferă nimic fără să ceară. Lupu Matei este fratele geamăn al lui Mihai Stepanescu, identici, nu e nici o deosebire între ei”, a declarat Băleanu.
Președintele organizației locale Moldova Nouă a Partidului Verde a reclamat și faptul că de ani de zile, reprezentanții partidului în Consiliul Local Moldova Nouă solicită Execuția Bugetară a Primăriei, pe care Matei Lupu refuză să le-a pună la dispoziție. Mai mult decât atât, Băleanu îl acuză pe primarul orașului de la malul Dunării de o proastă gestiune a banului public, după cum arată și ultimul raport al Curții de Conturi și de faptul că subminează economia locală și chiar națională prin diverse artificii financiare și administrative.
„Lupu a închis în primul său mandat sistemul de încălzire centrală al orașului pe care l-a vândut pe nimic, a falimentat ulterior transportul local în comun, cu bună intenție, după care a fost preluat printr-un artificiu financiar de către un greu al PSD-ului și soția lui, cotă parte 50%. Astăzi urmează să externalizeze sau să închidă de tot Biroul de gospodărire comunală, să îl încredințeze unui interlop”, a adăugat Băleanu.
Matei Lupu nu a dorit să comenteze cele spuse de Băleanu, limitându-se să declare că probabil acesta și-a început deja campania electorală.
Diana RADU
