„Este momentul pentru o nouă viziune la Muzeul Banatului Montan”! Flavius Bozu a preluat frâiele instituției reșițene!

modelmic

Muzeul Banatului Montan din Reșița are o nouă conducere. Funcția de director, rămasă vacantă după decesul profesorului Dumitru Țeicu, va fi ocupată de Flavius Bozu, cel care ocupa până acum funcția de director al Casei de Cultură a Studenților din Reșița.

Bozu a fost numit director interimar la muzeul reșițean și are sarcina de a organiza concursul pentru ocuparea funcției în următoarele trei luni de zile. Acesta a precizat încă de pe acum că are intenția de a participa la concurs și de a-și pune în practică planul managerial.

Este momentul pentru o nouă viziune la Muzeul Banatului Montan din Reșița”, a declarat Flavius Bozu, pentru Reper 24.

„Trecând peste partea administrativă care mi-a fost încredințată, viziunea mea constă în readucerea muzeului, nu neapărat pe linia de plutire, ci să ajungă iarăși să își îndeplinească cele patru funcții principale ale oricărui muzeu: cercetare, conservare, evidență și partea de școală.

Partea de cercetare s-a desfășurat cu brio până acum. La partea de școală iarăși și-a făcut treaba muzeul, iar în ultima vreme profesorii au înțeles că muzeul este o unealtă spre a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine istoria noastră locală. Iar în ceea ce privește celelalte două aspecte, aici intervine viziunea mea și intenția mea de a valorifica mai mult decât până acum partea de patrimoniu și ce înseamnă istoricul local, prin expoziții, în principal o expoziție permanentă, pentru că muzeul de ani buni de zile nu a mai are o asemenea expoziție, dar și expoziții temporare, expoziții itinerante cu care să mergem prin țară, să aducem expoziții care să atragă mai mulți vizitatori”, a mai adăugat Flavius Bozu.

Muzeul Banatului Montan din Reșița a fost condus timp de 28 de ani de către Dumitru Țeicu, cel care și-a legat numele de istoria medievală a Banatului, în special de arheologia locurilor sacre, conducând săpături în cele mai importante situri ale Banatului de munte.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei