Emoții pentru elevi! Mâine începe simularea examenului de Bacalaureat!

modelmic

Elevii claselor a XI-a și a XII-a vor susține, începând de mâine, simularea examenului de Bacalaureat. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, prima probă va fi cea la Limba și literatura română. Anul trecut, rezultatele obținute de elevii cărășeni la simularea Bacalaureatului nu au fost deloc strălucite. 

Potrivit reprezentanților Ministerului, aceste simulări au un dublu obiectiv: pe de o parte, familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen de Bacalaureat și pe de altă parte, optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor liceale. În vederea îmbunătățirea performanțelor școlare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral.

Simularea examenelor scrise de bacalaureat va fi susținută după următorul calendar:

7 martie – Limba și literatura română

8 martie – Limba și literatura maternă

9 martie – Proba obligatorie a profilului

10 martie – Proba la alegere a profilului și specializării (doar pentru elevii clasei a XII-a)

18 martie – Afișarea rezultatelor

Anul trecut, doar aproximativ un sfert din elevii cărășeni care au participat la aceste simulări au reușit să obțină medii peste 6. Conform datelor oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Secerin, la simularea din 2015 s-au înscris 4.423 de elevi, dintre care 975 au ales să nu se prezinte la probe. Dintre cei care au ales să participe la examene, doar 24,36% au reușit să obțină medii peste 6 – 28,44% dintre elevii de clasa a XII-a și 19,71% dintre elevii claselor a XI-a.

Examenul propriu-zis de Bacalaureat, sesiunea de vară, se desfăşoară în acest an în perioada 13 iunie – 8 iulie. Absolvenţii de liceu vor avea până în 1 iulie probele orale şi de competenţe digitale, iar din 4 iulie vor fi probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 16 iulie.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. BAZINGA

    Va inselati amarnic!Liceenii nu au niciun fel de emotii la aceste parodii de simulari,care nu au niciun rost si nicio logica!Este o pierdere de timp,atat pentru elevi ,,cat mai ales,pentru dascali!Se perturbeaza orarul,programul in toate liceele,cu supraveghetori si comisii timp de o saptamana!Fiti siguri ca liceeni nu au niciun fel de greturi!Mai multe emotii au profesorii,acesta este adevarul!

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei