Emanuel Dănilă rupe tăcerea: „Demisia mea este motivată de probleme strict personale”

 

e danila

Probleme strict personale stau la baza demisiei primarului orașului Bocșa, Emanuel Dănilă. Așa reiese din comunicatul de presă transmis de departamentul de comunicare al Partidului Național Liberal, filiala Caraș-Severin și semnat de edil. Motivația demisiei lui Dănilă vine după câteva zile de tăcere totală, în care acesta a evitat să iasă public cu o declarație în care să explice ce l-a determinat să ia această decizie.

Demisia mea din funcția de primar este motivată strict de probleme personale, care țin de sănătatea mea și a familiei mele. Aceste probleme îmi făceau imposibilă desfășurarea pe mai departe a unei bune activități profesionale la conducerea Primăriei Bocșa. Nu am dorit ca ele să aibă un impact asupra vieții cetățenilor orașului nostru, ori să afecteze imaginea Partidului Național Liberal”, transmite Emanuel Dănilă.

Liberalul ales de bocșeni la conducerea orașului în urmă cu aproximativ șase luni a ținut să le mulțumească pentru înțelegere și încrederea acordată atât locuitorilor din Bocșa, cât și conducerii PNL și colegilor liberali.

Le mulțumesc tuturor bocșenilor pentru înțelegere și pentru încrederea pe care mi-au acordat-o prin vot, dar sunt sigur că a venit momentul să fac acest pas în spate.

Mulțumesc și colegilor din Partidul Național Liberal, dar mai ales președintelui Marcel Vela, pentru sprijinul necondiționat pe care mi l-au oferit în toți acești ani și îi asigur că în mine vor avea un prieten și un camarad de nădejde în continuare. Proiectele noastre comune trebuie să meargă mai departe.

Știu că pe unii poate i-am surprins cu această decizie, dar echipa PNL Bocșa are cu siguranță oameni buni care să continue munca bună începută împreună!”, mai precizează Emanuel Dănilă.

Demisia lui Emanuel Dănilă din funcția de primar al orașului Bocșa a fost urmată la scurt timp de demisia viceprimarului Cătălin Tatu.

Citește și Brian Filimon, candidatul PNL pentru Primăria Bocșa? Ce spune edilul de propunerea lui Marcel Vela?

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Alegătorul.

    La PNL când faci “un pas in spate” insemna ca esti “penal” . Așa spunea si seful lor “vopsitul penelist” .Doamne ferește sa aibă omul probleme penale. Oricum omul trebuie felicitat pentru atitudine. La fel si viceprimarul.Mai există si oameni de onoare in PNL. Sper sa nu ii dea afară. Domnul primar spune ca sunt oameni buni in echipa PNL Bocșa care pot continua insa conducerea județeană apelează la penelistii din Maureni si Berzovia să “salveze Bocșa “. Curat murdar, nenicule, . Se mai miră iohanistii si penelistii de de lumea se duce spre Șosoaca, (parcă e Vadim cu țițe).

    1. Dinu

      Zero isi egaleaza inca odata numele; sa-ti dai demisia dintr-o functie publica e de neimaginat pt. un fan PSD care lesina de greata la auzul numelor unor PNL-isti dar nu inainte de-a constata caragialian “Admirabilă verticalitatea!” desi nu e clar unde-i verticalitatea; omul a spus simplu ca isi da demisia din motive personale si-i lasa pe altii sa speculeze cat i-o duce capul si caracterul. Iar speculatiile n-au intarziat sa apara. Pt. membrii si simpatizantii PSD ideea de demisie e de ne-acceptat, ceva similar nebuniei sau idioteniei pt. ca presedintele fondator al PSD (il stiti dv. Ion Iliescu) a stabilit o regula simpla; in politica se avanseaza pana la nivelul maxim si nu se iese decat la moarte, neaparat cu onoruri militare (sau macar dupa sa-ti faca o statuie, sa numeasca un loc dupa numele tau…ceva onoruri post-mortem); sa renunti la functiile si activitatea politica si sa te pensionezi de batranete este ceva inimaginabil si clar detestabil. Lupta politica te obliga sa mergi pina la capat vietii.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei