Adolescentul în vârstă de 16 ani, elev al Colegiului Tehnic din Reșița, care a încercat să se sinucidă luna trecută, a revenit la cursuri. Nimeni din mediul școlar nu poate fi considerat responsabil de gestul băiatului, dar acest caz ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru cei care se ocupă de consiliere școlară în Caraș-Severin, este de părere inspectorul școlar general Nicolae Grindeanu.
După o perioadă în care a beneficiat de tratament la o clinică specializată din Timișoara, elevul a revenit la cursuri. Adolescentul va beneficia însă în continuare de consiliere, ne-a informat șeful Inspectoratului Școlar Județean, Nicolae Grindeanu. Acesta a mai declarat că băiatul a trecut printr-o perioadă dificilă și că va trebui urmărit cu atenție pe viitor, dar că nici o persoană din mediul școlar nu poate fi făcută responsabilă pentru gestul la care tânărul a recurs pe data de 18 septembrie:
„ISJ a acționat imediat, prin factorii pe care îi are la nivelul Inspectoratului, atât prin responsabilul cu munca educativă, dar și prin consilierii de la nivelul unității de învățământ, inclusiv cu consilierul școlar care are arondat Colegiul Tehnic din Reșița. Băiatul provine dintr-un mediu mai aparte, este un copil mai special, este un introvertit și comunică foarte greu.
Eu am promis în dimineața zilei respective că vom verifica dacă există o evidență psiho-pedagogică a evoluției elevului. Exista. Nimeni nu s-a așteptat la un asemenea eveniment, nici măcar diriginta clasei care îl cunoștea foarte bine și sper că acest eveniment să reprezinte un semnal de alarmă pentru tot ce însemnează consilierea școlară, pentru că pot fi și situații din acestea mai aparte și trebuie să știm să le gestionăm cum trebuie”.
În ceea ce privește numărul de consilieri școlari, acesta de ridică în Caraș-Severin undeva la cifra de 40, care se poate dovedi de multe ori insuficientă.
„Problema este asigurată sau coordonată de către CJRAE, la nivelul județului fiind acoperită practic întreaga rețea pentru consiliere. Ce nu este acoperit? Încărcătura per consilier școlar, în sensul că un consilier școlar are mai mulți elevi și mai multe școli de consiliat decât poate că ar fi firesc. De pildă consilierul de la Colegiul Tehnic din Reșița are în sarcină și Colegiul Tehnic Cărășan, deci 2 unități de învățământ. Sigur, ideal ar fi ca numărul elevilor să fie cât mai mic, pentru a urmări cât mai îndeaproape fiecare elev, comportamentul lui, atitudinea lui”, este de părere Nicolae Grindeanu.
Karina TINCUL
