Președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că Partidul Național Democrat îi va susține pe candidații liberali la alegerile din data de 11 decembrie.
Mai exact, PND a semnat un protocol de colaborare cu PNL prin care se angajează să susțină strategia politică și programul de guvernare propus de către liberali.
„PND a semnat un protocol de colaborare cu PNL. Am purtat o discuție cu cei din PND pentru a ne fi alături în tot ceea ce înseamnă strategie electoral și susținere”, explică Marcel Vela.
La rândul său, președintele Partidului Național Democrat, Ioan Amariei, a susținut că au ales să bată palma cu liberalii pentru că au încredere în programul pe care aceștia îl promovează. Mai mult, susține Amariei, toți membrii și simpatizanții PND vor vota pentru candidații PNL la alegerile din decembrie.
„Aceasta este noua direcție a PND Caraș-Severin. PND a încheiat acest protocol și vrem să facem lucrurile cu dreapta, nu cu stânga. Acest județ așteaptă o mană cerească și tocmai de aceea sprijinim PNL și avem încredere că în următorii 4 ani se va face ceva mai mult pentru județ, pentru Reșița și pentru țară”, susține președintele PND Caraș-Severin.
Reper24
