Petru Ioan Lupșac, candidatul ALDE pentru Primăria Oțelu Roșu își propune să aducă orașul pe linia de plutire, prin repornirea combinatului, atragerea de investitori și atragerea de fonduri europene. Lupșac vine și cu câteva propuneri concrete pentru dezvoltarea orașului din Valea Bistrei:
„Candidez având încrederea că așa cum personal eu am reușit prin muncă enormă, pregătire, dăruire, dragoste, loialitate, cinste și corectitudine, știu și pot să schimb în bine și orașul în care trăim.
Candidez pentru că sunt convins că oțelarii merită un altfel de oraș. Cred că acest oraș are un potențial de dezvoltare remarcabil, având în vedere că aici încă mai există un potențial uman cu o pregătire ridicată, cu un set de valori ce stă și trebuie să stea și pe viitor la temelia unui remarcabil model de conviețuire umană, Oțelu Roșu trebuie schimbat.
Cum? Printr-o asumare clară a primarului în fața cetățenilor și împreună cu cetățenii. Pentru că un program de schimbare a orașului nu se poate materializa armonios și durabil decât prin participarea fiecărui cetățean.
Orice idei aș avea eu sau altcineva, ele nu ar avea legitimitate fără ajutorul oamenilor îndreptățiți să beneficieze de ele și fără implicarea lor ca parte activă în procesul de generare a lor.
Concret, iată ce-mi propun și vă propun pentru Oțelu Roșu:
- Finalizarea urgentă a proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată” care trebuia finalizată la mijlocul anului 2015.
- Asfaltarea tuturor străzilor din oraș după finalizarea proiectului menționat mai sus.
- Îmi propun și vă propun un Oțelu Roșu în expansiune economică, prioritatea principală fiind repornirea combinatului (unul din cei mai mari reciclatori din Europa intenționând să cumpere și să repornească oțelăria pentru următorii patru ani), dar și atragerea de investitori care trebuie încurajați și ajutați – prin acordarea de facilități – să investească cu încredere, în interesul lor și în interes public deopotrivă, creând locuri de muncă, din ce în ce mai multe și mai bine plătite.
- Îmi propun și vă propun un Oțelu Roșu modern, cu parcuri aduse la zi, cu drumuri largi și asfaltate, fără gropi, nu un oraș care arată ca după bombardament, în care cetățenii își distrug mașinile și sunt nevoiți să lupte zilnic cu mizeria, mocirla și praful prezent peste tot în condiții tot mai greu de suportat. Doresc finalizarea proiectelor începute și nefinalizate precum și curățarea orașului de câini fără stăpâni.
- Îmi propun și vă propun un Oțelu Roșu aerisit, cu parcări numeroase, un oraș în evoluție urbanistică sistematică, întemeiată pe o viziune de perspectivă, dublată de o disciplină absolută, și nu un oraș într-un proces de evoluție aleatoare (fără) rezultat al presiunilor voinței unor politicieni care ne impun oameni aduși din afara orașului, când există oameni mult mai capabili aici între noi.
- Îmi propun și vă propun un Oțelu Roșu curat, cu un aer respirabil, nu un oraș al prafului și al noroiului. Dacă va exista o evoluție economică viitoare favorabilă intenționez accesarea unor fonduri europene pentru devierea traficului greu pe o șosea de centură ocolitoare a orașului.
- Îmi propun și vă propun un Oțelu Roșu sănătos, cu un spital modern dotat corespunzător, deservit de medici buni, cu respect pentru cetățeni și, la rândul lor, respectați de aceștia. Doresc modernizarea spitalului prin fondurile Programului Operațional Regional.
- Îmi propun un Oțelu Roșu educat, cu grădinițe și școli moderne, bine dotate, cu dascăli competenți și dedicați profesiei. Am în vedere creșterea siguranței elevilor în zona unităților școlare prin asigurarea pazei gratuite, combaterea consumului de droguri și etnobotanice.
- Îmi propun și vă propun un Oțelu Roșu performant, un oraș ce poate deveni un pol de referință și dezvoltare pentru această zonă și Caraș-Severin, un oraș cu instituții de top, cu sporturi de performanță, cu un stadion modern (nu unul lăsat în paragină), cu săli de sport, cu un bazin modern de înot și un patinoar în aer liber pe perioada sărbătorilor de iarnă.
- Îmi propun și vă propun un Oțelu Roșu social și uman, cu transparență totală în cheltuirea banului public, acordarea ajutoarelor sociale, scutirea persoanelor cu venituri reduse de la plata impozitelor, transport în comun, suplimentarea numărului de locuri la cantina socială pentru persoanele nevoiașe (fără a-i condiționa să sprijine un anumit partid politic), simplificarea birocrației și scurtarea la minim a termenelor legale de acordare a diverselor avize și a termenelor de răspuns la demersurile cetățenilor. Am în vedere crearea unui compartiment în cadrul primăriei care să consilieze și să vină în sprijinul pensionarilor, al persoanelor cu venituri reduse, cu probleme de sănătate sau cu un nivel redus de educație în diversele probleme cu care aceștia se confruntă. Intenționez accesarea de fonduri pentru construirea unor locuințe sociale pentru persoanele aflate în dificultate precum și organizarea în fiecare an a „balului pensionarilor“ la care să participe toți pensionarii din oraș, nu doar cei care susțin partidul din care face parte primarul orașului.
- Îmi propun și vă propun, o eficientizare a cheltuirii banului public în administrația de la Oțelu Roșu. Prioritizarea proiectelor, în funcție de necesitățile comunității. Scăderea considerabilă a costurilor facturilor la energie electrică printr-un proiect de modernizare a sistemului de iluminat public, de tip led.
- Îmi propun și vă propun ca Oțelu Roșu să redevină un nume în fotbal și în volei. Mă voi preocupa ca echipele de fotbal și volei să fie reînființate!”
REPER 24

13. Vă propun găsirea seifului furat.