E liniște, atât de multă liniște….

aa

E dimineață. O dimineață frumoasă de primăvară, venită peste Reșița de nu știu unde. Și liniște, atât de multa liniște. Îmi plimb cățelul ca de fiecare dată și mă bucur de soarele dimineții frumoase de sfârșit de martie. Mă intrigă ceva și nu știu ce. Abia într-un târziu realizez ce mă intrigă. E liniște…

O liniște nefirească și apăsătoare. O liniște spartă ici și colo de croncănitul unei ciori din vârful unui copac, ori de sirenele unei ambulanțe, auzită parcă mult prea des în ultima vreme. Și fără să vreau, parcă mă trec fiori. Să fie de la vânt……? Puțin mai încolo, șoferul unui camion descarcă marfă la magazinul de cartier. Doi vecini se ceartă, nici ei nu știu de ce. Probabil statul prea mult în casă întinde nervii oamenilor la maxim și asta e doar o supapă de refulare a tensiunii.

În depărtare se aude gâfâind cu greu un camion. E mașina de gunoi ce se strecoară cu greu printre mașinile mici parcate alandala. Parcă sunt prea multe mașini la ora asta. De obicei dimineața erau parcările goale. Acum…. Acum e liniște; în depărtare, sus în zări aud o mierlă cred, care-și face numărul matinal. Vestește ziua, anunță primăvara și trilul ei mă bucura altă dată și-mi ridica tonusul. Acum sună puțin straniu. Pentru că e liniște, prea multă liniște…

În zarzărul roșcat de florile scăpate de frigul ultimelor zile se ceartă niște vrăbii, la fel cum o fac de când le știu. Gureșe, neastâmpărate, țopăie și se ceartă; sau discută mai aprins, habar nu am. Și peste toate….din nou liniște. Ba, mint; mai aud tocurile unei minione plecată cu treabă probabil, pentru că e foarte hotărâtă la mers. Hotărâtă și singură. Și din nou liniște…
Brusc îmi răsare, dintr-un cotlon al minții, un alt zgomot. Nu l-am mai auzit de-o veșnicie. E tropăitul saboților de lemn al muncitorilor ce mergeau către făbrică prin anii 60, grăbiți să nu-i prindă duda pe drum. Un tropăit monoton și continuu, ca o poezie. O poezie a muncii. Asta era atunci; acum e liniște, parcă prea multă liniște…

Mi-e dor deja de viața de dinainte de toate astea. Mi-e dor de zgomot, de glasul cristalin al copiilor în drum spre școală, de cearta precupeților din spartul zorilor, în piață, de forfota orașului. Dar sunt convins că prea curând nu am să le mai aud.
Acum e liniște, prea multă liniște, spartă doar, din când în când, de bubuitul amintirilor de altădată care-mi sparg timpanele și dor. Dor al naibii de tare, pentru că mi-e dor. Mi-e dor de viața mea de altă dată pe care o aud precum cântul mierlei din zare. Departe, tot mai departe în liniștea dimineții. O liniște nefirească pentru o dimineață de primăvară…

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei