Cu două zile înainte de alegerile locale reluate la Moldova Nouă după ce în urma unei sentințe primarul ales la scrutinul din toamnă, Adrian Torma, și-a pierdut funcția și dreptul de a mai candida la alegerile de duminică, fostul edil social democrat îi îndeamnă pe simpatizanți să-i arate cartonașul roșu în 24 ianuarie, la vot, candidatului liberal.
„În această duminică, într-un mod „ciudat” și unic în România, se reorganizează alegerile pentru funcția de primar al orașului Moldova Nouă.
Ca ridicolul să fie la cel mai ridicat nivel, democrația a fost călcată în picioare și dreptul constituțional de a alege și de a fi ales mi-a fost anulat printr-o decizie neconstituțională, ținând cont că în 27 Septembrie 2020 am câștigat alegerile prin votul cetățenilor.
Din păcate, Constituția nu are aplicabilitate la Moldova Nouă pentru acest regim guvernamental care încet, încet pune stăpânire pe România într-un mod abuziv și discreționar.
În urma ședinței organizației locale PSD Moldova Nouă am stabilit că rămânem cetățeni onești ai comunității și vom îndemna membrii și simpatizanții să meargă duminică la vot și să arate cartonașul roșu Partidului Național Liberal, să voteze cu contracandidatul lor, împreună cu care sperăm să putem forma o echipă care să continue proiectele demarate în mandatul 2016-2020.
Noi rămânem o echipă unită care a câștigat alegerile la Moldova Nouă și vă asigurăm că vom reprezenta interesele comunității cu dârzenie și responsabilitate chiar dacă vom fi o perioadă în opoziție. Îi urăm succes domnului Băleanu duminică la alegerile locale! ”, este mesajul transmis de președintele PSD Moldova Nouă, Adrian Torma.
Lorena POENARU
Ciudat îndemn..!. Dacă justiția, adică Înaltă Curte de Casație și Justiție a luat o decizie, sentință definitivă, ne găsim noi.. Gigi contra.. ~învățati cu.. privilegii,~ să ne dăm cu părerea. Mult tupeu trebuie să fie și orgolii politice când în spațiul public, LEGEA este pusă la 11 metri de către cei care au trecut (la figurat) peste cadavre, ptr BINELE LOR, a ODRASLELOR , a GRUPURILOR lor de interese., în timp ce NOI MURITORII de rând, am trăit cu speranța, avind copii, sau familia, slugi pe întreg pământul. Este radiografia tristă ptr noi, este nivelul de sărăcie la care.. NE-A ADUS PSD-ul și partidele politice de apartament supuse PSD (PRO ROMÂNIA ). Cartonașul roșu va avea efect de bumerang, la nivel național, în cazul PSD(este o chestiune de timp ). Și tot o chestiune de timp până când PSD-ul va fi istorie, o istorie rușinoasă a politicii din România după ’89.
Nu mai bine ai tine cont de ceea ce spune Justitia? Sau asta e =0 pentru tine, traseistule?