După 2.500 de kilometri pe Dunăre, „Lupul Singuratic” din Caransebeş s-a întors acasă

modelmic

Zilele trecute, Dan Paici, cunoscut şi sub numele de „Lupul Singuratic”, a pus punct unui adevărat maraton al apelor, în care a pornit în data de 20 iunie, din Germania, de la Ingolstadt. În toată această perioadă, tânărul pensionar de 60 de ani pe care Caransebeşul l-a adoptat cu multă vreme în urmă a parcurs 2.516 kilometri, de la izvoarele Dunării până la vărsarea fluviului în Marea Neagră, cu caiacul. Aceasta a fost ediţia cu numărul 60 a Turului Internaţional Danubian, aşa cum s-a numit oficial acţiunea la care românii participă doar din anul 2006. 

De-a lungul celor 75 de zile, Caravana Apelor a străbătut opt ţări – Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croaţia, Bulgaria şi România. La startul dat la Ingolstadt s-au aliniat 32 de români, însă Dan Paici a fost singurul care a reuşit să parcurgă întreaga distanţă de peste 2.500 de kilometri.

Costul total al acestui Tur s-a ridicat la 1.000 de euro, plus încă 300 de euro taxă de participare, cei doi sponsori ai acestei acţiuni cu adevărat temerare a „Lupului Singuratic” fiind Clubul Rotary Caransebeş şi Primăria municipiului.

Vom reveni cu un articol amplu despre întoarcerea „Lupului Siguratic” la „bârlogul” din Caransebeş, precum şi cu întâmplările prin care temerarul pensionar a trecut în această perioadă.

Cosmin VLAD

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei