Drumurile comunale Șoșdea – Tormac și Măureni – Șoșdea, în vizorul primarului Brian Filimon! În ce stadiu sunt proiectele?

modelmic

Unul din cele mai importante proiecte derulate de administrația comunei Măureni, cel care vizează modernizarea drumului care leagă satul Șoșdea de județul Timiș este tot mai aproape de realizare, fiind în prezent în procedură de licitație. În același timp, primarul Brian Filimon a anunțat că este în căutare de fonduri pentru reabilitarea tronsonului care leagă Șoșdea de comuna Măureni.

Este o dorință mare, de foarte mult timp a celor din Șoșdea și din Măureni, dar și a oamenilor din jur, de a se realiza executarea acelui tronson de drum care leagă două județe, Caraș-Severin de Timiș și Șoșdea de Tormac. După cum știți, proiectul a fost semnat, nu a rămas doar la stadiul de promisiune. În prezent este la stadiul de licitație, sperăm să nu întâmpinăm probleme. Urmăm pașii legali de licitație, după care vom începe execuția. Vorbesc de partea noastră, de tronsonul nostru de 3 km și puțin. Având o colaborare bună cu primarul din Tormac, știu că ei sunt puțin în spatele nostru cu proiectarea și pașii pentru realizarea acestui tronson”, a explicat primarul Brian Filimon, în cadrul unei emisiuni live la Reper 24.

Proiectul, finanțat prin PNDL 2, are o valoare de peste patru milioane de lei, iar odată cu finalizarea lui, șoferii vor putea scurta cu peste 25 de km drumul spre aeroportul Timișoara, pe legătura Reșița – Bocșa – Maureni – Tormac – Ghiroda.

Pe de altă parte, edilul se declară conștient că trebuie să găsească fonduri și pentru reabilitarea drumului comunal care leagă Măureni de Șoșdea și care nu a mai fost asfaltat de ani de zile.

Deja am început să discut cu vicele, să facem un plan să vedem cum reușim să reabilităm și acel tronson și să îl și îmbunătățim , deoarece nu sunt rigole, și acest lucru l-a afectat de-a lungul timpului și a început să cedeze. Avem o problemă și cu cei care circulă cu gabarit depășit, firmele din jur care se ocupă de agricultură”, a mai adăugat Brian Filimon.

Puteți urmări aici întreaga emisiune cu primarul comunei Măureni:

 

 

Karina TINCUL

 

 


Daca ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@reper24.ro, pe contul nostru de Facebook sau pe WhatsApp la nr. 0747 081 224


 

Distribuie pe:

Stiri similare

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei