
Polițiștii din Băile Herculane au oprit pentru control, în trafic, o mașină în care se aflau 4 bărbați și care circula din direcția centru către gară.
Oamenii legii au găsit asupra unuia dintre bărbați, un recipient din plastic care conținea o substanță organică vegetală de culoare verde-oliv, susceptibilă a avea efect psihoactiv.
„Din verificări s-a stabilit că autoturismul în cauză era condus de un bărbat de 34 de ani din Craiova, iar în mașină se aflau încă 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 47 de ani, asupra unuia dintre bărbați fiind găsit un recipient din plastic care conținea o substanță organică vegetală de culoare verde-oliv, iar în interiorul mașinii s-a mai găsit un pliculeț transparent care conținea același tip de substanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.
Șoferul a fost dus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice de urină, rezultatul fiind negativ.
Substanțele găsită asupra bărbatului de 47 de ani, din Timișoara, îi aparțineau acestuia și au fost ridicate de politiști în vederea continuării cercetărilor.
„Polițiștii au întocmit în cauză acte premergătoare săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al IPJ.
Elena FRANȚ
Capitalism … nimic altceva.