Dramele familiilor bănățene, pe scena Eurovision! Regizorul cărășean, Sabin Dorohoi și Voltaj transmit mapamondului un mesaj de proporții!

modelmic

Voltaj va reprezenta România la Eurovision anul acesta. Trupa, consacrată deja de ani buni pe piața muzicală românească, a ales să transmită un mesaj extrem de puternic, preluat din scurtmetrajul Calea Dunării.

Este vorba aici despre un film sub semnătura regizorului cărășean Sabin Dorohoi care prezintă dramele familiilor bănățene în care copiii rămân cu lacrimi în ochi, în grija altora, în timp ce părinții sunt nevoiți să plece în străinătate, pentru a le pune pruncilor o pâine pe masă.

După ce anul trecut a fost premiat la Palm Springs, anul acesta scurtmetrajul gândit de Sabin Dorohoi va ajunge pe scena Eurovision, ca și videoclip al piesei De la capăt.

Calea Dunării prezintă situația copiilor din familiile bănățene, ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, o realitate cu care se confruntă și se luptă marea majoritate a familiilor românești. Regizorul cărășean Sabin Dorohoi a încercat să surpindă aceste drame, sub chipurile micuților actori Răzvan Schinteie și Serene Stanciu. Actorii Constantin Dinculescu și Ileana Căprariu fac și ei parte din distribuție.

Trupa Voltaj a dorit să transmită acest mesaj la nivel mondial, pentru ca situația copiilor români rămași singuri, în timp ce părinții lor slujesc în țări străine, să ajungă pe buzele mapamondului. Și ce metodă mai bună de a duce acest mesaj peste granițele țării, decât prin versuri profunde, însoțite de un scurtmetraj de excepție.

„Când am compus şi am lansat piesa şi campania «De la capăt», nu ne-am gândit că vom participa la Eurovision. Dar ne-am dat seama că acest concurs poate să ne ajute să facem cunoscută şi internaţional cauza copiilor rămaşi în ţară fără părinţi şi a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate pentru a le putea asigura un trai decent. Lumea trebuie să ştie că românii nu sunt leneşi şi hoţi şi că majoritatea munceşte din greu şi cinstit, făcând sacrificii enorme. De aceea, trebuie să fie respectaţi şi nu discriminaţi. Acest concurs poate să ne ajute să facem cunoscută campania şi pe plan internaţional. Suntem convinşi că vom reuşi să facem atentă toată Europa“, a declarat Călin Goia, solistul trupei Voltaj, citat de Pressalert.

Voltaj căuta să lege piesa De la capăt de un videoclip inedit, iar filmul lui Sabin Dorohoi s-a potrivit perfect mesajului care se dorea transmis.

„Am ajuns să colaborez cu Voltaj prin intermediul prietenilor mei Silviu și Răzvan, de la Metropolitan Records, amici vechi de-ai mei cunoscuți mai bine în România sub numele de Deepside Deejays. Ei m-au pus în legătură cu cei de la Voltaj care după ce au văzut filmul mi-au zis că ar dori să lege piesa lor de acest scurtmetraj. Mesajul clipului meu le-a plăcut foarte mult, iar piesa lor a devenit practic o purtătoare de cuvânt a acestui mesaj”, declară Sabin Dorohoi pentru Reper24.

Practic, mai bine de 80 la sută din videoclipul piesei De la capăt este format din secvențe al scurtmetrajului Calea Dunării.

Voltaj și Sabin Dorohoi vor ajunge în 19 mai la Viena, acolo unde vor concura cu alte 15 țări, marea finală a Eurovision 2015 urmând să aibă loc pe data de 23 mai.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650858289229″]

Alexandra JURCA

Foto: Dragoș Asaftei

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. sanatate_la_ghiveci

    mesajul este ca avem o tara frumoasa si bogata pusa pe butuci de Uniunea Europeana cu precadere de Austria unde chiar se desfasoara concursul , ca nu ne-au primit in UE decat daca am aceptat sa ne auto-distrugem economia, sa le dam petrolul, gazele, lemnul , pamantul si ca ne considera sub-oameni , buni numai sa le stergem batranii la cur in timp ce copiii nostri victime nevinovate ale istoriei, curati, frumosi si in lacrimi sunt in continuare OLIMPICI , degeaba ei pompeaza bani in invatamant si cercetare ca tot ai nostri sunt mai buni …. deh, gena dacilor rezista , iar melodia e demna …. mesajul este ca in curand vom ajunge atat de jos incat nu vom mai avea alta solutie decat sa ne ridicam si cand o sa incepem sa ne ridicam ne mai opreste dracu ‘ !!! mesajul este ca acesti copii , exact ei, peste cativa ani vor hotari sa-si stearga lacrimile si sa treaca la actiune…. insa la acest concurs, ca sa ne mai bage UE o data pumnul pe gat, probabil vom ocupa locul treizeci… ei , si ce ?

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei