Dr. Paul Purea: „Medicii nu numai că nu au voie să-şi părăsească pacienţii, dar nici măcar nu au voie să-şi strige exacerbat neputința!”

„Dezertarea” unor medici din spitalele țării, în contextul pandemiei de coronavirus, nu îl miră pe medicul reșițean Paul Purea, care susține că pentru unii dintre ei profesia nu mai este una de credință, izvorâtă din vocație și din empatie pentru pacienți, iar în alte cazuri poate fi vorba de o lipsă de angajare profesională totală

„Medicii sunt şi ei oameni. Mai exact spus, reacţionează (şi ei) la factorii nocivi din preajmă, ca toţi ceilalţi semeni ai lor – spontan, cu teamă şi îngrijorare. Din această cauză trebuie înţeleşi, şi necondamnaţi, în/pentru multe decizii şi atitudini de-ale lor – lumeşti şi fireşti. Înţeleşi (poate şi nepedepsiţi), până la un punct. Până la cel al dezertării fizice din “războiul de neatârnare al sănătăţii oamenilor” – exact din războiul pentru care singuri, şi de bună voie, s-au înscris şi s-au pregătit ani de zile… (lăsând la o parte faptul că, poate mulţi dintre ei, au luat locul altora, al altor persoane cu posibile atribuţii esenţiale şi reale în îngrijirea oamenilor: vocaţie şi determinare profesională…!)”, afirmă medicul chirurg.

Medicul reșițean subliniază faptul că într-o pandemie virotică, precum cea în curs, medicii nu numai că nu au voie să-şi părăsească pacienţii, dar nici măcar nu au voie să-şi strige exacerbat disperarea şi neputinţa!

„De ce nu? Simplu, pentru că de la ei se aşteaptă ajutorul, vindecarea, încrederea, alinarea, speranţa – stări ale celor ajunşi în pragul suferinţei şi al disperării! Pentru că de la ei se aşteaptă acel “ceva” care nu poate fi oferit şi obţinut, în asemenea situaţii de groază, de la nimeni altcineva! Ei sunt cei care pot – şi trebuie ! – să alunge frica altora; frica şi starea morbidă aciuată în trupul infectat cu virus Covid 19!

Cum, Dumnezeu, să dezertezi în faţa presupuselor pericole definind tocmai atribuţiunile muncii tale de tămăduitor? De salvator al vieţii? (Infectarea medicilor este într-adevăr mare în pandemia în curs, dar consecinţele patologice severe în grupa lor sunt, din fericire, în jur de 0,1 – 0,09% ! În plus, chiar nemedic fiind, cine poate garanta cuiva neinfectarea lui cu virusul, într-o stare de pandemie? Rata alarmantă, aferentă adevăratelor dezastre letale provocate de noul coronavirus, nu ţine, nici pe departe, de vârsta pacienţilor sub 60 de ani, aşa cum majoritatea medicilor – şi a cadrelor medico-sanitare – sunt! Nemaivorbind de morbidităţile asociate, pe care, tot din fericire, ei nu le au…”

Doctorul Purea spune că toți medicii din lume se pot găsi la un moment dat în reale pericole medico-sanitare, nu doar în pandemie.

„Medicii sunt și au fost din totdeauna expuşi anumitor pericole patogene. Meseria lor e de aşa natură – lucru firesc! Pneumoftiziologul să nu mai trateze pacienţii cu TBC activ pentru că poate lua şi el bacilul Koch? Epidemiologul, bacteriologul, infecţionistul, internistul, în fapt toţi medicii, să nu se mai îngrijească, în activitatea lor de pacienţii aflaţi în şoc toxico-infecţios (spre exemplu), sau, posesori ai nu ştiu cărei boli contagioase, din motiv că şi ei se pot infecta?

Chirurgul să nu mai opereze pacienţii aflaţi în septicemie, cei cu Hepatita C, cu SIDA, cu EBOLA, cu cancer agresiv, chiar si cu gripă severă, etc, pentru că boala poate trece de la cel operat şi în trupul lor? (Ştie cineva de câte ori un chirurg se înţeapă sau se răneşte în cariera sa cu acele cu care coase şi cu instrumentele de care se foloseşte – în timpul miilor de operaţii -, ace şi instrumente posibil contaminate cu bacteriile, viruşii, celulele canceroase existente în trupul bolnavului întins pe masa de operaţie?). Da, toţi medicii din lume se pot găsi, la anumite răstimpuri ale profesiunii lor, în reale pericole de “boală contractată de la pacient”.

Doctorul reșițean este convins că dezertările medicilor nu sunt determinate numai de invocata lipsă de materiale de protecţie, ci mai degrabă de o teamă ajunsă într-un stadiu psihotic, şi, poate, „de o lipsa de angajare profesională totală”.

„Atitudinea anumitor medici (mai ales tineri!), (repet, numai a unui mic număr de medici, inclusiv cadre medico-sanitare!) de ,,a da bir cu fugiţii”, de a părăsi acum pacienţii găsiţi în disperare – de teama lui Covid 19 -, nu trebuie să surprindă totuşi pe nimeni. Fiecare cetăţean trebuie doar să ştie că, de ani buni, pentru o parte din medici, profesiunea lor nu mai este nici pe departe o profesiune de credinţă, izvorâtă din vocaţie şi devotament, din nobile chemări interioare de conştiinţă şi empatie sufletească cu/pentru pacienţi; cu devotament, sacrificiu şi deontologie alese – stări şi deziderate care sunt, sau ar fi trebuit să fie, esenţiale şi obligatorii pentru orice medic – toată simţirea şi activitatea lui fiind, pentru, şi în slujba sănătăţii oamenilor!

Practic a pacienţilor, fără de care – să fim sinceri! – un medic n-ar fi nimic altceva decât o gaură fără valoare în şvaiţerul societăţii, nicidecum n-ar beneficia de lux material şi de privilegii de excepţie, aşa cum, de altfel, toţi doctorii de astăzi beneficiază din plin! Iar dacă acesta este adevărul, să ne mai mirăm de dezertarea unor medici? Fie ei mulţi, ori puţini? Poate dumneavoastră să vă miraţi, eu unul, nu mă mai mir de multă vreme, de absolut nimic!”, spune medicul reșițean, Paul Purea.

Elena FRANȚ