Două persoane, rănite în urma unor accidente petrecute pe DN 6, la Bucoșnița și Petroșnița! 

modelmic

Un tânăr de 20 de ani a fost grav rănit aseară în urma unui accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme. Accidentul a avut loc în jurul orei 23:00, pe DN 6, în afara localității Bucoșnița.

Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au stabilit că în timp ce un tânăr de 20 de ani din județul Olt, conducea un autoturism din direcția Orșova către Caransebeș, la km 439, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat din județul Brașov, primul autoturism fiind proiectat într-un ansamblu de vehicule care circula pe același sens de mers.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a tânărului de 20 de ani, care a fost transportat la spital pentru asistență medicală”, precizează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.

modelmic

Cu doar o oră și ceva mai devreme, în apropiere, în afara localității Petroșnița, a avut loc un alt accident de circulație.  Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele cercetări au stabilit că un pieton de 73 de ani ar fi fost acroșat cu oglinda stângă de un autovehicul care circula din direcția Orșova către Caransebeș, condus de un cetățean bulgar.

În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în cazul conducătorului auto și 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului”, explică Alina Boeru.

În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările în cadrul unor dosare penale deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    „Polițiștii rutieri … În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a tânărului de 20 de ani, care a fost transportat la spital pentru asistență medicală”, precizează Alina Boeru …

    “Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero.”

    Deci, cel rănit grav mai respira şi prin etilotester. Indiferent dacă avea sau nu coaste rupte. (Alex) :(
    Concluzie: miliţienii de caraş sunt perverşi şi nu învaţă din experienţă.

Comments are closed.

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei